Costel Macovei

Opreşte norul şi ia-i ploaia

bucură-te când căldura soarelui te copleşeşte cu sărutări
şi lacrima norului te strânge la piept cu drag

cerul meu e negru. de supărare. sau poate de furie
şi nici măcar nori nu sunt. e o stare, o angoasă, o aşteptare
o uitată apocalipsă. o chemare.

cuvintele se uită jur-împrejur neliniştite
noaptea minţii şi-a plantat filtre şi nimeni nu trece fără certificat
două lucruri se verifică: paşaportul şi limba. coloana a fost decretată inviolabilă

din preaplinul vorbirii, mă înalţ cu toate cuvintele
strânse în versuri... nefrecventabile
dar numai aşa devin nor pe cerul meu întunecat. şi plâng...

norii au fost identificaţi ca duşmani.
comanda la mine! a zis...
foc!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora când toate stafiile sunt triste

atunci când iubirea îşi tremură candela aprinzând inimile
cerul se desface la piept ca să nu-şi piardă suflarea
şi stelele clipesc cumva nostalgic
din mii de trupuri de lumină
se înaltă un geamăt
şi pleoapele copacilor se strâng
a mugure visat
e ora când stafiile îşi amintesc
trecutele vieţi
şi pentru că trebuie să plece,
închid ochii şi aleg
cine la va ţine locul

I'm the one...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Over the rainbow

nu întotdeauna găseşti ce te aştepţi. surpriză!
urci muntele gândindu-te la priveliştea care îţi tăie respiraţia
dar înţelegi că şi ceaţa face parte din viaţă
e doar o altă formă de confuzie
şi de imaginaţie
mai scandalos e că nu ştii unde pui piciorul
rostul poveştilor este să te ajute să îţi dezvolţi imaginaţia
şi să înţelegi cutumele şi legile nescrise
de aceea multora nu le plac poveştile
se consideră pregătiţi pentru suferinţă dar nu e aşa
şi atunci lumea urăşte poveştile
noapte bună copii
indiferent la cât aţi pus ceasul să sune

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mi locul

ne-am întâlnit undeva la început de drum, eu cuvânt, tu carte deschisă
şi ne-am trezit într-o poveste ce se scrie zi cu zi cu noi volume
şi cuvinte noi, adăugite, cu jarul verilor arzând mocnit
căci ai greşit şi am greşit dar împreună suntem râul ce către mare a pornit

poate că depărtarea doare, poate că lipsa lasă locul rece
şi nopţile de iarnă-s tot mai lungi
nu alerga, nu încerca să mă ajungi
căci printre rânduri ţi-am lăsat firimituri să mă găseşti

cuvântul moare-încet când şi dicţionarele cad în uitare
nimeni nu îl mai ţine-în braţe să-l descânte
o carte rătăcită-n bibliotecă aşteaptă
cuvântul ce-o deschide, ce-o şopteşte

păstrează-mi locul eu te-aştept să-mi vii...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine, mie, redă-mă

dacă aş fi om, m-aş arăta oglinzilor rugându-le să mă descojească de uscăciune
să mă desferece de minciună şi să mă redea curat ca pruncul
unei alte lumi în care să-înfloresc

dacă aş fi cuvânt m-aş scoate din toate dicţionarele
m-aş curăţa de toate sensurile nedorite
şi m-aş întoarce-n lume primenit şi lămurit

dacă aş fi gând m-aş ghemui strângându-mă până la nefiinţare
m-aş arunca în nemărginirea iubirii şi curăţat
m-aş întoarce printre celelalte gânduri

dar Doamne, ce să facă un om neom, cuvânt necuvântat şi gând negândit?
Quo vadis Domine?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste uitată

ori de câte ori pot, dau fuga la el în colibă, mă aşez cuminte şi ascult
nici o noapte nu seamănă cu cealaltă şi fiecare leapădă boabe de rouă pe pleoape
dar asta e deja poveste. oricum ar fi, aştept cu-înfrigurare să vină seara

învaţă-mă să citesc te rog. şi astfel vei scăpa de povara nopţilor nedormite
şi ce vrei să citeşti? mă-ntreaba deodată întristat.
cărţi. la fel că tine. şi astfel voi putea să te ajut citindu-le şi altora poveşti

nu te pripi. cărţile prezentului îţi deschid ochii să vezi că lumea nu-i aşa cum pare
că răutatea doare şi că-i loc şi pentru rău şi pentru bine pe pământ sub soare
de ce să te încarci cu rana şi durerea altora?

nici cărţile trecutului nu te scutesc de suferinţă.
acolo poţi afla că niciodată omul n-a fost liber să se bucure de viaţă
şi toţi ne spun că viaţa e un chin: ce e ascuns nu poţi aduce la lumină şi ce-i afară nu poţi să ascunzi

dar cărţile ce povestesc ce va să vie?
acelea te vor răni şi mai mult în suflet, pentru că ştii
că niciodată nu vei reuşi să ajungi acele vremi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam în gol

şi vedeam lumea cu ochi goi cum goală era şi ea
singurul lucru care o îmbrăca era culoarea banilor, noi sau vechi
şi lumea se îngrămădea să o pipăie, să-i smulgă hainele
să se îmbete cu mirosurile ei

ciudat, dar numai în filme am văzut oameni cărţi
în viaţa reală ei se strecoară prin canale ca să nu fie dovediţi
ideea gulagului încă mai stăruie ca un abur dens
şi oricine poate dispărea dintre ai săi cu tot cu literele sale

tipografiile scot mai mult postere
busturi impresionante, pulpe cabrate, feţe zâmbitoare
reclame la orice numai la carte nu
şi cuvintele se ofilesc printre prescurtări

cmf? op... cpma? n... asta-i viaţa csf... ncsf...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!