Costel Macovei

Sunetul din spate

urmele mele încălzesc treptele nopţii
şi cuvintele ei sparg în boboci
lăsând parfumul să capete consistenţa vocalelor

cineva îmi caută urmele şi le ia în stăpânire
le simt lărgindu-se, adâncindu-se,
cuprinzând necuprinsul care le astupă gura

viaţa asta e mereu pe urmele mele
nu mă slăbeşte o clipă din ochi
nici chiar atunci când mă opresc să citesc lista

las în urmă o mare de cuvinte cosite
dacă ar fi crescut s-ar fi copt în mii de combinaţii
răspândind sămânţă bună de semănat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zile, sunt ani

am obosit să mai gândesc. înghit nemestecat. şi vărs
regurgitarea mă linişteşte pe moment
dar sunt alte ore şi alte zile pline de otravă
şi sunt oameni şi oameni care au mâinile pline de otravă
mulţi din ei poartă mănuşi, dar nici mănuşile nu sunt sută la sută sigure
otrava se strecoară. şi se acumulaza în corp.
de aceea se spune din vechime că vine o vreme şi vine o plată
pentru orice se plăteşte
dar indiferent de cât ai strâns nu poţi plăti pentru o gură de aer în plus
te adună ea de pe drumuri. moartea nu-i mofturoasă
nu refuză şi mai ales nu iartă
cândva îmi doream o stare de normalitate
încet-încet am uitat ce îmi doream
iar astăzi nici măcar nu mai ştiu cum să doresc
şi ce să doresc
doar mă uit lung, pierdut cumva
şi cerul mă înţelege.
e singurul care nu mă ceartă că mă uit la el
şi ca să-mi facă pe plac mai trimite când şi când câte un nor
şi ne jucăm amândoi de-a ghicitul

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea e-înspăimântătoare

zumzetul trasoarelor s-a stins în dimineaţa lăptoasă, revoluţia s-a sfârşit
lumea se întoarce înfrigurată dar bucuroasă în case rebegite
noua viaţă putea să înceapă.
era aşteptată cu sufletul la gură.
sânul ei mustea de speranţă
dar Moşul ostenit şi-a luat vacanţă un deceniu, apoi două, apoi trei
şi lumea s-a convins că el uitase să-şi mai intre-n pâine
primea ajutor social şi îi era bine.
primăvara urmează iernii, în adâncuri e cald şi lumina lămpaşelor
se stinge ostenită punând capul pe piatră.
adâncurile s-au schimbat, cer cap de om acum
dar oamenii fără cap umblă speriaţi care încotro, fără noimă.
vara urmează primăverii şi pământul întinde buzele uscate în aşteptarea unui strop
dar uniunile făcute peste noapte se desfac la lumina zilei
şi jurămintele de credinţă sunt uitate
grea e politica asta făţarnică
toamna urmează verii
frunzele se duc, numele se duc, răul rămâne
o carie ce sfredeleşte albul şi gingia
o durere surdă ca bătrâneţea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile purtau o semnătură

ne regăsim doar în război, la început smeriţi şi goi
dar valuri răscolesc tăcutele câmpii
şi-n aşternuturi ne ascundem
desenând tranşee

tumultul luptelor încinge orizontul
buzele susură uitatul armistiţiu
arsura calcinează ultima dorinţă
şi trupele-ostenite se retrag în noapte

lumina lunii ne îmbracă în tăceri
şi suspinând culegem răni şi amintiri
am vrea să ridicăm un monument al păcii
dar din tranşee murmur nou se naşte

ne aruncăm cu voluptate-n luptă
dar răsturnări de situaţie apar mereu
doar răsăritul mai surprinde cu penel de cearcăn
scrumitul armistiţiu, tăcere şi uitări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te doare?

puţini sunt cei ce îndrăznesc să urce pe scenă şi să privească în spatele cortinei
acolo unde Romeo încă mai strânge sticluţa cu otravă
iar Julieta mânerul pumnalului căzut

la fel de puţini sunt şi cei care se mai uită prin dicţionare
să îndrepte piciorul schilodit al unui cuvânt
sau să caute sufletu-i curat

bani, poziţie, reputaţie sunt cuvinte scrise pe fruntea fiecăruia
la fel cum neam, rădăcini, patrie sunt alungate
şi obligate să ia drumul pribegiei

poate că o să uiţi, poate că o să închizi ochii şi poate că n-o să te afecteze
când o şleahtă de bandiţi prind şi siluesc o ţara şi o limbă
aşa cum numai în La Ciociaria mamă şi fiica...

dar dacă...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit la o moarte...

zilele nu sunt nici frumoase nici urâte, nici lungi şi nici scurte
sunt doar nişte perioade de timp
când te strecori
dintr-un frig numit casă în altul numit uitare
cândva priveam cerul spuzit stele
astăzi e plin de trasoare şi de gloanţe îmbătrânite,
netrase.
iar după ce-şi scuipă moartea strânsă-n coajă
cad şi ele golite de orice speranţă
cu sunet metalic, cavernos
iarna nici o revoluţie nu înfloreşte
poate doar amăgirea
iarna doar pecinginea şi igrasia se întind
de la suflet la suflet, de la fibră la fibră
şi ca să scapi de toată zeama aia putridă. te rogi
te rogi de un glonte, te rogi de o spaimă
te rogi de o mână care tremură
te rogi şi spui:
dă-ne-o nouă Doamne
într-o poezie solemnă aici ar începe să cearnă uitarea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama ce urcă-n capilare

nu de voi îmi este frică ci de-ascunsul din adâncul meu

Dumnezeul voitelor şi nevoitelor, apără-mă de mine cel trufaş
alungă de la mine lăcomia spiritului şi spaimele curiozităţii
şi păstrează-mă lin şi clar ca apa de izvor

multă lume se teme de ceea ce poate să îţi rezerve cel de afară, de întuneric, de moarte
dar puţini realizează răutatea ce zace în cel mai întunecat ungher al sufletului
şi care nu aşteaptă decât o geană de lumină pentru a se căţăra afară

până acum am luptat şi am ieşit biruitor din orice încleştare
dar simt că puterile mă părăsesc, şi presimt apariţia fiarei,
prelingându-se peste ghizdurile prezenţei mele urcând ca lacrima în capilare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-am atins... eu

zilele sunt o succesiune de măşti uscate
nopţile privesc pe ferestre părăsite,
copacii strigă tulburând trecerea luminii
orele ard şi flăcări înfloresc în vânt.

acesta sunt, un străin în propria piele
adulmecând amintirile rătăcite în carne
sângele poartă neliniştea stinsă
sunt val ce-şi caută malul

fiecare răsuflare e un pretext
ca să mă îmbat cu stropi de lumină
îmi ridic braţele până la cer
strângându-l într-o ultimă îmbrăţişare

nu sunt decât o amprentă estompată
cernând dumul spre capătul singurătăţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformarea în trecut

când simţi că viaţa zboară la-înălţime
şi nu-i prinzi urma săgetată-n cer
e semn că timpurile nu mai au răbdare
şi moartea-şi cere partea, în colţul tău stingher

cât eşti în viaţă urme laşi în timp
şi clipele în amintiri se cern
când mori umbra se-ascunde în pământ
dintre cuvinte ieşi, o virgulă pe cer

ai fost: o răsuflare şi un simţământ
o mângâiere, poate un sărut
din aripa de cer, tu zborul frânt
nu vei mai fi nimic pe-acest pământ

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!