Costel Macovei

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoaşterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citeşte-mă spune cuvântul
şi totul care te-înconjoară
nu aşteaptă decât o privire curioasă
şi o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care îşi dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care îşi pun mâinile sub pernă
şi sunt oameni care nici măcar nu ştiu ce să facă cu mâinile
citeşte-mă spune cuvântul
dar cine mai are timp
şi cine-i mai aude şoapta?
cititul te fură din lume şi te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu eşti singur
alături de tine sunt eu, povestea
şi poate şi povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungaţi din cetate
pentru că riscăm să îmbolnăvim lumea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bordel

eu nu sunt Toulouse-Lautrec, dar asta nu înseamnă că sunt străin de atmosferă
la naştere, statul m-a luat şi m-a băgat într-o statistică, un număr
şi din statistica aia, am văzut viaţa cu bune şi cu rele
am văzut cum se minte. în numele legii
am văzut cum se moare. la naştere
am văzut caşcaval la telejurnal
şi mai ales, am văzut întunericul. gros. păstos. rece.
ca să ieşi din bordel trebuia să descoperi uşa din dulap şi cheiţa de aur
dar cine trecea pragul, era închis. la balamuc
din bordel la balamuc. oamenii îşi zideau faţa şi desenau un zâmbet
sfinţii se estompau, deveneau transparenţi şi apoi invizibili
viaţa te învaţă. învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi
şi învăţai. să supravieţuieşti
stare vegetativă
până la a două venire. devenire.
aşa am devenit pictor de cuvinte. şi de tăceri
stampele mele descriu cel mai bine tăcerea. o simplă baricadă.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un urlet este viaţa

(viaţa... file de poveste)

când te naşti eşti bătut şi urli
îţi treci timpul plângând de ciudă, urlând de durere
şi întrebându-te: la ce bun Doamne?

dar răspunsul nu îl capeţi decât târziu
mult prea târziu ca să mai aibă rost
dar totuşi îl primeşti, e ultimul lucru primit

încotro Doamne? încotro
de ce ne laşi să urlăm la tine cu disperare
când ne-ai putea lua la sănu-ţi dulce

ce altceva sunt vorbele când nu ai cui să le spui
decât un urlet prelung, poticnit,
în care se-împletesc şi doruri şi durere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea petalei de cais

luna s-a căţărat până în vârful celei mai înalte crengi
şi asemeni unui acrobat se leagănă
ascunzându-şi surâsul în spatele unui nor răzleţ
câteodată o apucă un chef nebun de joacă
şi nu mai ţine cont de protocol
o floare de cais speriată cumva de acest balans
încearcă să-şi strângă petalele la piept
numai că una dintre ele, ameţită de parfum
se lasă pe spate dorindu-se iubită
şi nici nu bagă de seamă că s-a desprins
şi că pluteşte uşor depărtându-se de celelalte
e fericită. nu bănuie că moartea i s-a strecurat deja în vise
încreţindu-i faţa imaculată
pământul suspină aşteptând...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera mea e un aerodrom

pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoşi, mereu ai mei
şi din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
şi-aş vrea să fiu acasă, să stăm cu toţi la masă

în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
şi multe idei rămân afară, cad la pământ şi-n uitare
şi nici nu ştiu dacă e bine. dacă mă doare

sunt zile când iau fotografia-n braţe şi vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ţine de cald şi-atunci parcă ceva mă-înţeapă-n ochi
şi ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi şi ninge cu oftaturi
iar cerul cenuşiu se şterge cu un nor

astăzi visele mele au intrat în grevă şi-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă şi greul de sub pat m-aşteaptă să-înnoptez
vorbele curg în şoaptă, mi-e rece şi mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea bălteşte, ochiul se pierde
şi toată natura unelteşte la-împlinire
vara se coc toate: seminţe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieşit în lume
şi gol mi-e sufletul în clipe de restrişte
de câte ori mă-încinge spaima
smerit şi gol mă-întorc în spuza de lumină
şi-încerc să regăsesc intrarea şi-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu şi cerul gol, de vânturi răvăşit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul

când cerul pare că se leagă de pământ
cum Prometeu legat de stâncă spre eternă răzbunare
e semn că o potecă leagă lăcrima de vis
şi-împărăţia se arată celui care vede

cuvintele-s corăbii părăsite
care străbat tăceri spre tihna unui port
de multe ori, primesc la bord bucăţi de viaţă
ce se vor smulse de un vultur hămesit

arca se-ascunde printre vârfuri ostenite
corăbiile prin prăpăstii de uitare
Titanicu-şi ascunde neputinţa
cuvintele, multe uitate, încă speră

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea

să ţesem din lumină conduri pentru prinţese
din coame de-întuneric să împletim sumane
şi-n aşternut de frunze să lăsăm gura-n pârga
te dezbrac de cuvinte mă dezbraci de-înţelesuri

ca două stânci golaşe străbatem îndoiala
şi-n undele uitării ne pierdem răsuflarea
din şoapte-încremenite strunjim degete noi
descoperind magia adânc sădită-n noi

din degete de foc curg rune şi-alte semne
şi dinţii scriu povestea trăirilor eterne
un geamăt se prăvale în hăul necuprins
şi din adânc răspunde chiar tartorul închis

adâncă-i resemnarea şi trist e orizontul
când un cuvânt desparte chiar cerul de pământul
trăirile se-agăţă de nava eşuată
şi vântul depărtării cu valuri stă să bată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!