Cristian Lisandru

Schimb de locuinţă

Azi m-am închis într-o lacrimă.
Curgea pe obrazul tău,
după ce am făcut dragoste,
purtând fericirea către colţul gurii umede,
asaltată de şoapte.
În interior,
protejat de expansiunea universală insensibilă,
stau şi privesc cum dansează inima pe ritmuri erotice,
atingând cu degete uimite pereţii translucizi.

Lumea se vede altfel
atunci când o urmăreşti dintr-o lacrimă.
Nu ţi se mai depune praful în gânduri,
agenţiile de presă îşi declară falimentul,
miroase a linişte primară şi a Eden,
iar vecinii te salută cu invidie,
fiindcă stropul de suflet în care stai
nu este contabilizat
de apometre.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (26 septembrie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna nisan, sărbătoarea azimilor

nu mai era mult
urma să se sfâşie perdeaua templului
oamenii de vază din sobor
scoteau hainele scumpe
pelerinii intrau în cetatea lui david
în teorie era doar un alt paşte
nimic deosebit
fuga din egipt rămânea o amintire
i se dădea cezarului ce era al său

pe la colţuri zornăiau treizeci de arginţi
iuda se prelingea pe lângă ziduri
ca o părere
ca o vinovăţie
nici nu bănuia ce discuţii aprinse
va induce peste milenii
atunci s-a comprimat timpul
(poate că însuşi dumnezeu a bătut din palme)

eu cred că primul torquemada a fost caiafa

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (18 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna nisan, sărbătoarea azimilor

nu mai era mult
urma să se sfâşie perdeaua templului
oamenii de vază din sobor
scoteau hainele scumpe
pelerinii intrau în cetatea lui david
în teorie era doar un alt paşte
nimic deosebit
fuga din egipt rămânea o amintire
i se dădea cezarului ce era al său

pe la colţuri zornăiau treizeci de arginţi
iuda se prelingea pe lângă ziduri
ca o părere
ca o vinovăţie
nici nu bănuia ce discuţii aprinse
va induce peste milenii
atunci s-a comprimat timpul
(poate că însuşi dumnezeu a bătut din palme)

eu cred că primul torquemada a fost caiafa

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (18 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni

minunile nu apar în fiecare zi
poţi depune o cerere dacă vrei
va avea număr de înregistrare în gândurile tale
aşteptarea aruncă mănuşa
te duelezi cu ea pierzi lupta de fiecare dată
e răbdarea o invitaţie pentru uluirile viitoare
aşa te întrebi dar nu dai răspuns
poate nădăjduieşti că eşti chiar tu o minune
nu-ţi mai trebuie nimic
pocneşti din degete întinzi fir de gând peste abis
echilibristica permanentă
te-a învăţat să nu priveşti în jos
ameţeala strigă lasă baltă aşteptările la ce bun
e mai bine să plonjezi
cu capul înainte
prin canion de trăiri
păsările au aripi
tu ai mâini cu degete acoperite de fulgii bătăturilor
zborul cuvintelor protest cotidian neauzit
fiindcă minunile nu apar în fiecare zi

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (16 februarie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolenţe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicţia din mine
Şi spune-mi că-i perfect şi-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Şi o dorinţă
S-a prins în păru-ţi răvăşit de doruri,
Un clovn şomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i fiinţă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulţi actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăşi într-o carte
Şi toate-s vechi şi toate prevestite.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocor

De-ai şti, iubito, cum îmi plâng cocorii
cu lacrimile zărilor ucise
atunci când taie drumuri lungi prin norii
desfăşuraţi peste poveşti nescrise.

Nici n-ai să crezi de-ţi voi cânta la tâmplă
sau de voi recita, duios, sonete,
dar zborul lor în mine se întâmplă,
plesnindu-mă cu foame şi cu sete.

Pe aripi dus-au dramele acestea,
sfidând tărâmuri aspre şi străine,
în trupul meu se scrie azi povestea
unui cocor ce zboară către tine.

Ca un cuţit se răsuceşte timpul
şi sângerează-n noapte anotimpul...

sonet de Cristian Lisandru din Sonete (4 martie 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnal

durerea se înfige ca un pumnal
are lama ascuţită
este trasă pe piatra dezamăgirilor
poate să despice speranţa în patru
faptul că nu curge sânge
nu trebuie să păcălească pe nimeni
înseamnă că nu aţi văzut
cum curg iluziile spintecate
şuvoiul lor te lasă fără suflare
perfuziile sunt zadarnice

cineva solicita transfuzii
cu dorinţă de bine
medicii de la salvare
au râs în hohote
extraordinar
ai şi pretenţii

nefericitul s-a încuiat în tăcere
pe targa lui

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Amprente literare, volumul 1 (2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito
am să ridic o casă
din cuvinte
în camera de la stradă va mirosi
răscolitor
a poezie

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea (2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înţeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!