Poezii de Cristian Lisandru, pagina 2
Pacient
desprinde cerul la un colț
trage ușor de el și învelește-mi durerile
aș vrea să le simt albastre
despicate de șirurile ascuțite ale cocorilor
chemați către casă din depărtări neștiute
presară pudra de apus pe răni
șterge-mi lacrimile cu mătasea sângerie a răsăritului
și rămâi în alăturare dulce
lângă fruntea cotropită de febră
pentru a-mi răcori fierbințeala
prin zbuciumul neistovit al pleoapelor
într-un salon fără număr
abandonat nemărginirii din ochii tăi
eu sunt pacientul învelit cu cerul
până sub bărbie
poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (19 aprilie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi
Pentru prima oară
în viață
am aflat
de ce plâng poeții.
Au în suflete lacuri
de lacrimi.
Doar revărsarea lor
asigură oceanelor lumești
dreptul la existență.
poezie de Cristian Lisandru din Gânduri așezate unele sub altele (16 mai 2012)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.Ultima noapte a ultimei ierni
întorsesem fila
tocmai citeam un alt paragraf
din viața mea
căutam un capitol
în care personajul principal
avea să înțeleagă
sensul criptic al propriei naivități
râdeai ca o primăvară
(buze întredeschise
dinți strălucitori
poftă de sărut)
se hârjoneau gândurile prin iarbă
iar ochii tăi adunau verde crud
iubito
(buzele noastre se căutau disperate)
mă voi reciti
în ultima noapte a ultimei ierni
la lumina amintirilor mele
[...] Citește tot
poezie de Cristian Lisandru din Atunci când vara se reinventa (15 martie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inexplicabila părăsire a eșafodului
singur se trăsese pe viață
ca pe o roată
supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze
mulțimile amuțiseră
gâtuite de mirare
călușul tăcerii le înfundase gurile
nu e bine
nu așa
(strigase călăul care nu înțelegea
cum o victimă își poate lua moartea
în propriile mâini)
nu te poți tortura singur domnule
numai eu stabilesc etapele premărgătoare morții
unele extrem de dureroase
desigur
cei prezenți în fața eșafodului așteptau
doar doi porumbei gângureau
indiferenți
(pene de alb
geamăt de roșu
[...] Citește tot
poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniștea... (4 iunie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moarte de-o vară
Azi sunt mai aproape de tine
Și-atât de departe mă văd,
Ți-aș spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii și prăpăd.
Ce iarnă se naște din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-așteaptă diseară,
Iar vântul mă mușcă, turbat.
Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte și-o mare
Se ceartă pe-un colț de apus.
Ți-aș spune că totu-i himeră,
Dar asta o știi, evident,
Noi suntem pierduți printr-o eră
Fugită din timpul prezent.
[...] Citește tot
poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picnic
erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el și o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraților strugațki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi și ultimul
iar viața nu însemna decât niște litere
și atât
poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara copacilor
în țara aceea ascunsă
nu existau drumuri
existau doar copaci
de bună seamă
nu știau să vorbească
însă foșneau poetic
deasupra unor oameni
fără topoare
iar
oamenii
(înrădăcinându-se)
deveneau copaci
poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (20 decembrie 2017)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoetic
mi-aș fi dorit să mă nasc într-o cârciumă
aș fi strigat încă un rând
făceam cinste
plecam pe trei cărări
luam viața în piept mai de dimineață
înainte de cântatul cocoșilor
atunci când sclipesc șinele tramvaiului
iar tu nu mai știi dacă e bine să pășești între ele
până la primul stop
am plimbat viața printre riduri ca un ghid
m-am rupt în bucăț
am dat șpagă insomniilor
uneori am închiriat o femeie
blondă brunetă roșcată
dimineața plângeam ca un prost
abia după aceea beam cafeaua
pahar de plastic
butic de cartier
[...] Citește tot
poezie de Cristian Lisandru (24 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Cristian Lisandru, adresa este: