Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Dana Logigan

Poezii de Dana Logigan, pagina 2

Scrum

Cresc albastre-n palma-mi stângă
Păsări din totem
Ciocuri galbene-ascuțite
Strigă să te chem.

Iar în palma-mi dreaptă roșu
Sânge s-a ivit
Colcăie spre ochi și tâmple
Visul ne-mplinit.

Negre clipe curg spre ceruri
Tu nu-mi ești acum
Și mă doare rău că-n palme
Gri e tot și scrum.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste bleu ciel

cerul și-a mutat lacrimile
în pieptul meu se nasc diluvii și doruri fără sfârșit
un perpetuum mobile al simțirilor
diluvii înecând doruri
doruri născute din apa lor
precum phoenicșii din cartea cu coperțile bleu ciel
unde-mi ești, iubire?
am săpat pentru tine o insulă din sânul apelor
și te aștept
ca atunci
într-un iunie al cireșelor-cercei
pe care doar tu știai să mi-i prinzi la urechi
cu dragostea ta bleu ciel

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sakura fubuki

eram îndrăgostiții unui anotimp timpuriu
iubeam ploile de seară și toboganele din parcurile orașului
în urma noastră
răsăreau
baloane de săpun,
bărcuțe și zmeie din hârtie duse de vânt
carusele cu cai albi și
frezii înmiresmate
eram îndrăgostiții ploii
nesătui de noi înșine și de atâta fericire...

pe atunci
nu știam că vor veni iernile grele
și ghețarii în suflet
nu știam că frumusețea florilor de cireș
poate fi mesagerul unui viscol aprig și adânc,
adânc ca moartea unei iubiri

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum, abia acum

felinare și colivii s-au crăpat
le-a ieșit duhul la ceas de seară
fluturi cu aripile arse și păsări cu ochii scoși
repetă la unison
lumina! stinge lumina! prea multă lumină arde!
pășesc cu grijă
pe stradă, printre cioburi și ochi rânjiți,
urma tălpilor mele construiește un puzzle ciudat
ce car cu mine de rămân pe asfalt leoaice fioroase,
lebede cântânde,
burți de pești enormi și
carusele cu cai albi?
din mijlocul puzzle-ului format aceleași voci:
lumina! stinge lumina!
acum
cortina e trasă,
lumina stinsă
acum
abia acum
spectacolul începe...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai venit cu prima ploaie de cireșar

Motto:
,, În mine ești porumbelul desculț
Câteodată numai ochiu.
Câteodată numai mâni.
Câteodată numai fior rotund." (L. Blaga)


ai venit cu prima ploaie de cireșar
și de atunci
mi-ai fost și ochi și dinte și unghie și nerv
mereu azimă și miere
mereu dor și durere
ai venit cu prima ploaie de cireșar
și de atunci
inima ți s-a cuibărit adânc în rărunchii măduvei mele
n-o căuta
te-ai întors în osul din care eu am fost plăsmuită

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia să râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

[...] Citește tot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia să râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

[...] Citește tot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apartenență

nu-mi plac împrumuturile
astea sună a dependență fizică, psihică, materială
înțelege
eu nu am împrumutat nimic de la tine
eu te-am luat tot, așa cum ești,
cu bune și cu rele
și nu depind de tine pentru că tu ești în mine deja
te port așa cum liliacul își poartă parfumul sub soarele de mai,
cum împăratul-pește solzii sticloși,
ori cartea filele învechite de pecetea timpului
te-am luat ca pe o gură de apă vie înainte de marea secetă
înțelegi?
eu nu am cum să te iubesc pe rând
pentru că tu îmi ești de ajuns tot
absolut tot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălța mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio ușă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
și am plâns
lacrimi uriașe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea

[...] Citește tot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Camee

sunt mută
nu mă provocați!
nu-mi plac intrările cu japca în viață și nici nimenii care nu știu că cel mai frumos lucru la un om e sensibilitatea

în sufletul omului sunt născări de cuvinte,
poeme scrise în piatra inimii cu sânge năvalnic

ce dacă sunetele s-au transfigurat demult,
la marea schismă a păunilor?

nu, nu mă provocați!
vă voi face față oricând și oriunde!
sunt mută, dar puternică precum o camee

inima mea e un scut scartelat
căruia voi, nimenii, nu-i veți descifra niciodată
codul de semne!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 5 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Dana Logigan, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook