Daniel Uritu

Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologie

M-am oprit deodată în faţa unei coli albe,
Rătăcit ca un explorator,
La Pol.
Rămasese înfipt în peniţă un cuvânt.
Cred că destul de adânc
Căci începuseră deja să cadă
Picături de litere negre pe coală.
Si parca se zbatea spunând
De ce?
De ce nu-ţi mai ajung?
De ce încerci să mă amesteci?
Sa mă frămânţi, ca într-un aluat,
Cu alt cuvânt?
In curând, nu voi mai însemna nimic
De unul singur, aşa cum sunt.
Nu vezi? Am ajuns ca nişte caramizi
Zidite, rand pe rand.
Ne faceţi să părem aşa deşarte,
Încât mai mare va fi zidul ce deja vă desparte.
Mâna mi-a cazut obosită şi mă gândeam,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Uritu (decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Mi-am pus într-un felinar curajul
Şi l-am aprins cu scânteia lucidităţii
Ca să cobor pe scara sufletului meu
Ce mi-a mai rămas.

Am străbătut bezna amintirilor
Am scuturat praful imaginilor
Şi am ascultat cuvintele glasurilor
Ce s-au adunat.

Pe tine te-am găsit într-un ungher
Într-o cameră cu uşa încă deschisă
Dureros de plină cu suferinţele mele
Foste dorinţe vii.

La uşă se îmbulzeau alte dorinţe
Arzând să intre şi să te mistuie
Dar tu le ucideai pe rând cu arma
Indiferenţei glaciale.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Uritu (februarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de ţărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.

Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.

Dar toate aici facute sunt să piară
Aşa e legea aspră pe pământ
Şi carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poţi croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Încerc mereu să ţin cu timpul pasul
Deşi sunt conştient că este -n van
Am încercat să-l imblânzesc cu ceasul
Dar e-n zadar, căci timpul mi-e duşman.

Dacă te-aştept şi eşti aşa departe
Mă uit la ceas şi ora imi pare an
Şi clipele se scurg încet, deşarte
Sunt trist si timpul parcă mi-e duşman

Şi de eşti lângă mine, întinşi pe spate
Într-un frumos şi verde de grâu lan,
Clipele-s stol de păsări alungate
Si timpu-i vânător şi iaraşi mi-e duşman

Dar cred că în sfârşit va fi dreptate
Am să te-nving necruţător duşman
Prin amintiri şi prin eternitate
Căci timpule eşti numai pământean.

poezie de Daniel Uritu (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!