Daniela Slapciu

Moştenire

Am primit iubirea
miilor de neamuri.
Port în sânge valul
Dunării ce, mută,
curge fără somn.
Duc în ochi grăbitul,
cenuşiu oraş, ce stă
prag la fluviu.
Ca toţi bunii mei,
în pumnul strâns,
ascuns, ţin
sufletul naiv.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta

Tâmplă lângă tâmplă,
simţeam pulsând iubirea,
prin braţe şi prin vene
gonea fierbându-mi firea.
Gustul iubirii tale,
dulceag, ameţitor
cade în săruturi, pe gura mea, uşor.
Ca o aripă întinsă, inima ta mă poarta
Pe valuri de credinţă, precisă ca o soartă.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceruri de mătase

Ascultă cum curge luna
peste obrajii mei
îmbujoraţi de aşteptarea ta.

Ascultă cu timpul împietreşte
în pupilele moarte
de dor, de aşteptare.

Ascultă cum gutuile ard,
candelabre pentru cer,
sunt gândurile noastre.

Ascultă cum Dumnezeu suflă
sentimente ce se încurcă,
dansând în ceruri de mătase.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte sinucise

Am închis roua
în pleoapele mele păcătoase.
Le-am zăvorât cu lacăte
şi am aruncat cheia în marea sufletului.
Mă asurzise tăcerea.
Fugeau îngerii spre bănci de ţărână
şi fluturii scârţâiau prin abur
de rugină.
Am rămas singură, invadată
de rouă şi negură.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

Îmi curge timpul prin vene,
tăind drum prin carnea mea.
În inimă se zbat păsări ce
ţipau şi se înălţau.
Ochii dor rău
şi caută copilul ce eram.
Izvorul de putere
a fost curs de timp,
iar soarele gonit de ploi.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea care va veni

Rozul sfârcului viclean
Să-l visezi, să mă doreşti.
Să tai negurile nopţii
Zburător, tu, din poveşti.

Să mă vrei aşa cum sunt,
Desculţă, fără cămaşă,
Cu gânduri plutind pe vânt,
Fără ruj, aşa, golaşă.

Să îmi pierd în mâna ta
Panglicile părului.
Tu, pe flori de liliac,
Să m-aşterni covorului.

În lumina dimineţii,
Când se-ngână surorile,
Să ieşi din iubirea nopţii,
Sărutându-mi buzele.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul Poezie

Fiecare om, e o poezie,
iar sentimentele, cuvinte de ceară,
îi sunt scrise în inima de lut.
Luna îi aşază fiecăruia
pe buze dureri şi trăiri nenăscute.
Apoi, încet, după un timp,
obosiţi în lupta lor de pâine,
Oamenii se prind de mână
şi pleacă în zbor în văzduh.
De acolo îşi strigă singurătatea,
dau ocol soarelui
cu aripile lor de lut
şi apoi se hodinesc pe stele.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!