Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Daniela Slapciu

Poezii de Daniela Slapciu

Moștenire

Am primit iubirea
miilor de neamuri.
Port în sânge valul
Dunării ce, mută,
curge fără somn.
Duc în ochi grăbitul,
cenușiu oraș, ce stă
prag la fluviu.
Ca toți bunii mei,
în pumnul strâns,
ascuns, țin
sufletul naiv.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea ta

Tâmplă lângă tâmplă,
simțeam pulsând iubirea,
prin brațe și prin vene
gonea fierbându-mi firea.
Gustul iubirii tale,
dulceag, amețitor
cade în săruturi, pe gura mea, ușor.
Ca o aripă întinsă, inima ta mă poarta
Pe valuri de credință, precisă ca o soartă.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceruri de mătase

Ascultă cum curge luna
peste obrajii mei
îmbujorați de așteptarea ta.

Ascultă cu timpul împietrește
în pupilele moarte
de dor, de așteptare.

Ascultă cum gutuile ard,
candelabre pentru cer,
sunt gândurile noastre.

Ascultă cum Dumnezeu suflă
sentimente ce se încurcă,
dansând în ceruri de mătase.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvinte sinucise

Am închis roua
în pleoapele mele păcătoase.
Le-am zăvorât cu lacăte
și am aruncat cheia în marea sufletului.
Mă asurzise tăcerea.
Fugeau îngerii spre bănci de țărână
și fluturii scârțâiau prin abur
de rugină.
Am rămas singură, invadată
de rouă și negură.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis

[...] Citește tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu

[...] Citește tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aș avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aș reuși să îmi cumpăr
o viață
în care să fiu
doar rege, nu și cerșetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.

[...] Citește tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neputință

Îmi curge timpul prin vene,
tăind drum prin carnea mea.
În inimă se zbat păsări ce
țipau și se înălțau.
Ochii dor rău
și caută copilul ce eram.
Izvorul de putere
a fost curs de timp,
iar soarele gonit de ploi.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noaptea care va veni

Rozul sfârcului viclean
Să-l visezi, să mă dorești.
Să tai negurile nopții
Zburător, tu, din povești.

Să mă vrei așa cum sunt,
Desculță, fără cămașă,
Cu gânduri plutind pe vânt,
Fără ruj, așa, golașă.

Să îmi pierd în mâna ta
Panglicile părului.
Tu, pe flori de liliac,
Să m-așterni covorului.

În lumina dimineții,
Când se-ngână surorile,
Să ieși din iubirea nopții,
Sărutându-mi buzele.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul Poezie

Fiecare om, e o poezie,
iar sentimentele, cuvinte de ceară,
îi sunt scrise în inima de lut.
Luna îi așază fiecăruia
pe buze dureri și trăiri nenăscute.
Apoi, încet, după un timp,
obosiți în lupta lor de pâine,
Oamenii se prind de mână
și pleacă în zbor în văzduh.
De acolo își strigă singurătatea,
dau ocol soarelui
cu aripile lor de lut
și apoi se hodinesc pe stele.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Daniela Slapciu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook