Poezii de Denisa-Maria Ilie
Etern
Marea mea iubire, enormul meu calvar,
Veșnicul aliat, eternul adversar,
Tandrul meu iubit, temutul meu barbar,
Superbul vis frumos, groznicul meu coșmar.
Marea mea iubire, enorma mea povară,
O zi rece de iarnă, o zi de primăvară,
Cea mai dulce ființă și cea mai amară,
Mă vindeci de tristețe, tot tu o faci să doară.
Marea mea iubire, enormul meu chin,
O lavă fumegândă, un pârâu cristalin.
Marea mea iubire, enormul meu infern,
Se spulberă-n zori visul dar tu rămâi ETERN.
poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aș fi iubit
Te-aș fi iubit cu totul.
Ți-aș fi iubit trecutul cu fiecare chip pe care l-ai atins,
cu fiecare gură pe care ai sărutat-o,
cu fiecare corp pe care l-ai pătruns,
cu momentele în care ai scâncit de durere și ți-ai strâns genunchii la piept
și lacrimile ți-au curs în valuri pe obraji.
Ți-aș fi iubit fața schimonosită de durere,
lacrimile din ochi și genele umede,
obrajii lipicioși,
suspinul din gât,
frica și vocea tremurândă,
respirația sacadată și tremurul mâinilor.
Ți-aș fi iubit inima jupuită,
bucată cu bucată,
neagră, prăfuită, fără speranță.
Ți-aș fi iubit zgârieturile,
semnele și cicatricile,
fiecare imperfecțiune,
fiecare fir de păr deranjat,
fiecare strigăt, țipăt, șoaptă,
[...] Citește tot
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suflet
Am fum în ochi și-un suflet stins
Și-o mie de planuri curmate d-un vis
Și pumnii în piatră și sânge curgând
Și cadavre de plastic putrezite în gând.
Am scârbă în vene și-un suflet mocnit,
Și-o dragoste pură arzând înăbușit,
Și sperațe de ceară curgând pe obraz,
Și mâinile încătușate de un destin fără haz.
Am lacrimi pe față și-un suflet cavou
Și-un urlet mut ce s-aude-n ecou
Ș-o culoare afară înăuntru putrezită,
Aruncată în grabă de-o javră căită.
Am cadavre de plastic putrezite în gând
Și pumnii în piatră și sânge curgând
Și-o mie de planuri curmate d-un vis,
Am fum în ochi și-un suflet stins.
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

O țigară
Este mai complicat decât pare a fi.
Ai un pachet în față.
Multe posibilități.
Nu este chiar întreg.
Lipsesc doar câteva bucăți.
Este în regulă.
Toți avem un trecut.
Am făcut alegeri care ne definesc.
Alegeri care spun cine suntem,
de unde venim și încotro ne îndreptăm.
Eu te accept așa.
Acum, te rog, alege una.
Știu că avem trăsături comune,
ne învârtim și ne așezăm în același spațiu.
Ai putea spune că suntem toate la fel.
Dar nu.
Pentru o secundă una dintre noi este diferită.
Este specială.
Acela este momentul în care faci o alegere.
Și m-ai ales pe mine.
[...] Citește tot
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnebunesc
Doar tu vii, m-atingi și fugi,
Mă chemi la tine, vin, m-alungi,
Îmi ceri iubire, îți dau, n-o vrei,
Încerc să plec, mă prinzi, mă iei,
Mă-nchizi, m-ameninți, mă iubești,
Promiți, mă rogi și mă rănești,
Fug iar, m-ascund și mă găsești,
Tu, prinț, spân și zmeu din povești!
Doar tu mă faci să plâng, să râd, să stau,
Tu mă arunci, mă chemi și-mi spui "te vreau",
Tu te ascunzi, te caut, te-ntâlnesc,
Mă rogi să plec, să uit, să nu iubesc,
Alergi, mă prinzi și-mi ceri să mă opresc,
Tu mă urăști, tu nu mă vrei, tu mă iubești,
Tu mă vindeci, tu mă înnebunești.
De unde vii și încotro te-ndrepți?
Cine ai fost, cine vei fi și cine ești?
Te văd în toți, dar nu te recunosc.
[...] Citește tot
poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gri
Dacă dragostea ar fi de plumb și trandafirii ar fi gri
Și muza mea ar fi de lavă și la apus ar împietri,
De ar fi totul de noroi și noi și stelele pe cer,
De ar fi totul în jurul nostru un infinit cam efemer,
De s-ar stinge soarele și ar năvăli furtuna,
De ar cădea meteoriți într-un tango cu luna,
De totul ar fi alb sau negru și sufletul ar amuți,
M-ai iubi gri?
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nephilim (Aparență)
Ți-a căzut mantia pe jos,
veșmântul negru ce te-nvâluia în fum,
te-nvârți în jurul mesei anxios,
ce vrei acum?
Tuni, țipi și ceri tot ce ți se cuvine,
poftim, adună praful de pe jos,
și colea niște firimituri de pâine,
căci ai putut cândva să minți frumos.
Taci și privești în ochii mei cu ură.
Doare atât să-nsemni nimic?
Demon temut, jalnică stârpitură,
mă-nchinam măreției tale, acum te văd atât de mic.
Aș fi omorât doar să te știu departe,
acum poți să putrezești în pat, pe canapea sau în salon,
poți să privești în mine, în tot și în parte,
Tu,
nici fiu al Raiului, nici fiu al Iadului,
Tu,
nici înger, nici demon.
poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eurherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem
Te-am blestemat din zori si pan' la miezul nopții,
Tot ce iubești să fie sortit morții,
Să-ți trăiești viața în chinuri ca moții
Și tot ce strângi astăzi în zori să-ți ia hoții.
Te-am blestemat să străbați lumea de la un capăt la altul,
Să-ți pierzi pe drum viața și șarmul și tactul,
Să nu valorezi mai mult decât napul,
Să poată să te înlocuiască oricând altul.
Te-am blestemat să iubești tot ce te-nconjoară,
Dar să nu fi iubit mai mult ca o cioară,
Te-am blestemat să-ți amintești mereu acea seară
Și cum ai făcut tot ce-aveam mai bun în mine să moară.
Te-am blestemat să auzi pretutindeni țipete și suspine,
Să culegi ce-ai semănat în sufletele lor fine,
Să nu ai pe nimeni să te mai aline
Și noaptea și ziua să mă vezi doar pe mine.
[...] Citește tot
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin
Când m-am născut am țipat dinăuntrul tău
Și mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-și lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept și ți-am simțit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit și tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis brațele și le-am simțit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irișii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept și te-am simțit.
Erai tu, eram eu, eram unul și același,
Două fețe ale aceleiași monede.
Mi-am atins chipul și parcă nu era al meu
Sau era al meu și al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămașa înainte ca prima țesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simțit gustul înainte să simt viața,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinis
Te aștept ca o carte cu paginile rupte,
Aruncată în sobă focul să-l sărute,
Ca un gând crud, sălbatic, ucis rece-n minte
Înainte ca gura-mi să-l pună-n cuvinte.
Te aștept ca luna soarele să-ntâlnească,
Să frângă în două bolta cerească,
Așa cum pulberea așteaptă la loc să se strângă,
Să se-nchege-n apus într-o stâncă.
Te aștept cum un mut așteaptă să cânte,
Cum muntele-așteaptă furtuna să-l mute,
Cum soarele așteaptă să răsară la vest,
Și abisul albastru să renască celest.
Te aștept cum aștept să se termine totul
Și lumea într-o noapte s-o-nece potopul,
Cum aștept lumina să-ntunece drumul
Și noaptea-nstelată să-mi păstreze parfumul.
Te aștept ca o carte cu paginile rupte,
Aruncată în sobă focul să-l sărute,
Ca un gând crud, sălbatic, ucis rece-n minte
Înainte ca gura-mi să-l pună-n cuvinte.
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Denisa-Maria Ilie, adresa este:
