Edward Thomas

Adlestrop

Da. Îmi amintesc de Adlestrop –
De nume, pentru că într-o fierbinte
După-amiază rapidul a frânat brusc în gară.
Era un iunie târziu, ţin minte.

Aburul a fluierat. A tuşit un om.
Nimeni n-a urcat, nici coborât la stop.
Peronul a rămas pustiu. Tot ce-am văzut
A fost numele. Atâta – Adlestrop

Şi sălciile, scaieţii, iarba
Şi creţuşca, fânul uscat în stoguri, rostogol;
Nimic pe lume mai static şi mai singur
Decât un norişor alb, pe cerul gol.

Şi în acel moment, o mierlă a cântat
Pe-aproape – urmată-apoi, din sihăstrie,
Până departe, nostalgic, de tot păsăretul
Din Oxford şi din Gloucestershire.

poezie clasică de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pisică

Avea, printre copii, un nume; dar nu era iubită;
Aparţinea unor oameni binecrescuţi,
Care-o dădea afară din casă noaptea
Şi care-i înecau întotdeauna pisoii abia născuţi.

Cu toate-acestea primăvara pisica
Mânca mierle, sturzi, privighetori,
Şi alte păsări cu tril fermecător şi zbor înalt,
Cum şi resturi din găleata vecinilor, uneori.

Am detestat-o, am urât-o pentru asta;
Un pistrui pe pieptul unui sturz, o dungă,
Valora de-un milion de ori mai mult; şi totuşi
Domnul Dumnezeu i-a îngăduit o viaţă lungă.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!