Elena Toma

Am învins depărtările!...

am învins depărtările
veşmântate în iarna cu lucruri
răsfrânte spre noi înşine
într-o limbă uitată
sub lespedea arsă de albul timpului
capcană cu tălpile rătăcite
pe zăpezile vieţii

umbra ta mi-a fost călăuză
nedezlipită prin adâncimea luminii
unde am sperat să te găsesc
omul jucăuş cu umerii pregătiţi
să-mi sprijine cântecul
cum portativul sprijină sunetul
atins de glasul încercănat în cheia sol

cuvinte nomade mă strigă pe nume
şi trag de mine spre dansul rotund
cât arena inimii tale
prinse în imnul pieirii

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deveniţi inocenţi!...

roim în jurul cuvintelor.

renaştem odată cu ele...
angrenaţi în înţelesuri la ceas de taină
mister zămislit de emoţii demult adormite,
trezite brusc într-o cadenţă
aproape perfectă.

de fiecare dată se găseşte cineva
cu gândurile prăfuite de armonii dezbrăcate.
cronometrează tăceri îndelungate
întinse peste sunetul viorii ce umple uneori mistic
noaptea căzută între anotimpurile din noi.

deveniţi inocenţi
dezrobim gândurile prizoniere.

în palme arde cenuşa amintirilor.

după alte revelaţii devastatoare

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria necunoscută a simţurilor

Ce poţi spune despre miezul nopţii trecut
prin orele scurse
prin hanoracul peticit al timpului
devenit rotund din vremea când
desenam visul tangent al neliniştii
dintre orizonturi şi liniile drepte
configurate absolut dintr-o
oarbă întâmplare?

Geometria necunoscută a simţurilor
este vinovată.
înşiră simboluri la nivelul emoţiei
zâmbeşte pe sub mustaţă când îi este frig
adeseori rămâne un conglomerat de figuri
le face cu mâna alungând îndoiala
drept răsplată.

Norocoase sunt formele rotunde
sfârcuri de cuvinte himere curbate
din economie a spaţiului

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest joc inocent

o dorinţă aleargă printre poeme
trece de pe o pagină pe alta
cu un geamăt stins
se agaţă de amintiri
crezându-mă poarta deschisă
spre lumina lumii

m-a găsit în această dimineaţă
într-un loc aşteptând să renasc
din oră în oră
cu chip nou şi privire de piatră

pregătită să intre în viaţa mea
unde lucrurile sunt aşa cum sunt
cu ploi dense şi cerul opac
dorinţa încolţeşte un zâmbet
sprijinit pe conturul buzelor
dintr-un vers ce prevesteşte
sfârşitul poemului
pentru că este târziu

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de curiozitate!...

prinsă la mijloc între moarte şi curiozitate
înainte de a le spune unele lucruri despre mine
închid ochii devin pătratul care mă locuieşte
cu pereţii albi şi fără cer
sfidare a trecerii timpului încolţit ca şi mine
în unghiuri şi laturi egale.

moartea îmi spune că pot face şi altceva
e prea simplu să mă las pradă acestei egalităţi
curiozitatea zâmbeşte părtaşă îndemnului
de a te regăsi în alte pagini literare
prin care putem să uităm unde suntem
îmbătaţi de himere crescute la tâmple.

în această lume robustă presărată cu litere şi culori
mor de curiozitate!
sună hilar această recunoaştere rostită cu glas ars
de cafeaua vărsată peste cuvintele mele
ucise în zaţul fierbinte din pură neatenţie.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără identitate

intrată în eclipsă luna părea un păianjen
agăţat de cerul înclinat pe o margine
rămaşi fără chip sub pelerina întunericului
nu mai ştiam care dintre noi este cel adevărat
pierduţi în înfăţişări fără identitate
plutim deasupra pământului împovărat de blesteme

în noaptea cu fruntea îngheţată
încerc să te acopăr cu viul din mine
adormit în unghere umbroase
ca o rană cufundată în linişte

ne vom regăsi în partea neprevăzută a lumii
pe o margine de viaţă fără liman
asemeni păsării zeu

vom păşi unul spre celălalt
cu tălpi desperecheate
fără să ştim a cui oglindire suntem

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emblema muzicală

Emblema muzicală are o anume singularitate.
Plină de înţelesuri dezbrăcate, mângâie inconştient.

Ascult şi devin infinit.
Cad în afara ritmului predispus la incitarea simţurilor
Încolăcite în jurul zâmbetului
Fenomen irepetabil în labirintul gândurilor.

Xilofonul geme portocaliu,
Acustica plânsului vibrează în acorduri minore,
Rostogolindu-mă într-un ondulat simţ al inutilităţii.

Lumea, saltimbanc, aplaudă!
Noi, înfometaţi de muzică şi cuvinte,
Susţinem un recital pe tărmul însingurării.

Cuvintele se lovesc de amfore ruginite
Acordurile alunecă pe stâncile nopţii.
Petrecerea lumii începe.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii ştiu că avem nevoie de ei!...

barbaţii ştiu că avem nevoie de ei
se lasă amagiţi de trupul rotund al luminii
ca un soare cu limbile unei cobre
ivite între sânii imaginaţiei noastre

bărbaţii ştiu că nu avem nevoie de ei
atunci când încearcă să ne explice
rostul extragerii rădăcinii pătrate
din plânsul care ne curge prin vene

atunci când bărbatul, femeia
uită să facă din tine un idol
bărbate...
femeie...
ce faci?

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu efect nociv

m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieşit din starea de levitaţie
cu o voce melodioasă şi pupile dilatate
inventaria ziua ce se scufunda în zare

figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac

am vrut să mă ridic
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul

o umbră a pământului
mi-a pus piedică şi am căzut
într-un poem lipsit de relief

de atunci
nu mai simt
nu mai văd
sentimente

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!