Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Emil Botta

Poezii de Emil Botta

Remember

Ce departe ești, întunecata mea iubită,
prin pereții odăii te văd ca prin sită,
și te-aud chemându-mă ca din altă planetă
și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi
aducându-ți aminte, nu, să nu te superi.

poezie clasică de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 20 august 2016.
Distribuie

O ultimă întrebare

Tu, care-mi vorbești doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea?

Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de cleștar,
dar un om s-a încovoiat și a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.

Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva...
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura?

poezie clasică de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 8 februarie 2018.
Distribuie

Medalion

Păcatele mele! Pe fruntea ta,
la tâmpla ta,
ca delicatele, nervurele frunzei,
scris era
sfârșitul meu:
m-am spânzurat de gâtul tău
cu funia de aur
a pletelor tale.
Și spânzur acum
de ramura gâtului tău
și acum trage greu,
greu apăsând pieptul tău
cea mai teribilă,
înfricoșătoare medalie.
Binecuvântato, iubito,
repede să treci
prin codrul deznădejdii,
nu cumva să te ajungă
delirantul, viscolul rău.
Și medalionul aruncă-l

[...] Citește tot

poezie clasică de Emil Botta
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un dor fără sațiu

De un dor fără sațiu-s învins
și nu știu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adânc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Și pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spații,
izvoare sub lună, ori dornica ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
și parcă-aș visa o planetă pierdută.
E atâta nepace în sufletul meu,
bătut de alean și de umbre cuprins...
Un dor fără sațiu m-a-nvins,
Și nu știu ce sete mă arde mereu.

poezie clasică de Emil Botta
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Emil Botta, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Votează Emil Botta

Dacă îți plac cele spuse de Emil Botta, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!