Emile Verhaeren

Cei doi copii de crai

Şi fost-au doi copii de crai
Şi ape-i despărţeau, profunde,
Şi-un pod de lemn, atât vedeai,
Departe, cine ştie unde?

Şi se iubiră... Ce îndemn
Venea din apele afunde?
Că era podul vechi de lemn,
Departe, cine ştie unde.

poezie celebră de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un văduv către slujnică

La masă! Ce-ntârzii?
Ies şobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.

Să stăm alăturaţi
Pe banca scârţâindă,
De foc apropiaţi
Căldura să ne prindă.

Ai braţe calde, vii,
Şi tari cum e frânghia.
Din pâine muşcă-ntâi,
Să-nfig apoi gingia.

Iubesc bogatu-ţi trup
Rotund şi gras de slugă,
Mă ispitesc, mă rup
Formele tale-n fugă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcii

Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.

În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.

Noiembre era luna tăierilor. Prin curţi,
Îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi.
Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă.

Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,
Curgea printre şezuturi osânza de la noadă...
Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor.

sonet de Emile Verhaeren, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!