Poezii de Eusebiu Camilar, pagina 2
Sonetul pelerinului
De unde vii cu sufletu-ntristat
Și unde mergi pe-aceste căi deșarte?
Ce glas te strigă, în pustiu, departe,
Drumeț de fericire însetat?
Oprește-te copil bătut de soarte,
Lângă izvorul binecuvântat...
Căci bunul Crist, sublimul împărat,
Te va trezi din tină și din moarte...
Înalță-te cu fruntea sus, spre soare,
O, pelerin călăuzit de astre...
Ale iubirii boabe roditoare
Le seamănă pe gliile sihastre
Și-n sufletul pustiu o să-ți coboare
Împărăția slăvilor albastre!...
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Istoria Lui Ibrahim" de Eusebiu Camilar este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Satul morților
Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele și mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.
A trecut un ceas de când cucoșii
Și-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toți s-au dus în câmpuri,
Numai satul morților mai doarme...
Oare nu știau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morților,
Să strigăm pe uliți deșteptarea...
Poate s-or trezi și muncitorii
Zăvorâți în cel din urmă sat:
Să-și dezmorțească brațele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sakuntala
Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,
La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...
Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,
Oceane mai tăcute ca piatra miscă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...
Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!
Si parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:
Din muntii Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakuntala coboară în mohorât alai...
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara
Din ce copac fantastic, din mari si vechi paduri,
Ti s-a durat vioara cu timpul în nervuri
Ca de ridici arcusul, usor, ca la un semn
Se redesteapta timpul încremenit in lemn?
S-a-ngândurat o clipa obrazul diafan:
Simteai ca-n lemn vioara cuprinde un ocean!
Din vastele-i întinderi profund sa poti sa cânti,
Îti trebuie furtuna grozava sa-l framânti...
De unde ai atâtea puteri de foc nestins,
Arcusul tau sa miste oceanul necuprins?
De-acum voi sti: adese când treci, tu porti solemn,
La subtioara timpul, încremenit în lemn.
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata
Când bătea în poartă Negustorul
plânsul mă strângea de beregată:
"Tată, Tată, vinde-mă pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tată,
să nu-i dai să-i spânzure Călăul,
să le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura...
Lasă-mi mieluseii, lasă-mi-i,
să mă duc cu ei pe lunci hoinar...
să nu-i dai Călăului să-i vândă
ciopârtiti cu barda, la cântar..."
Câte primăveri ti-au văzut ochii
nourati de gândurile grele...
Câti ciocoi s-au ospătat cu carnea
mieilor copilăriei mele....
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Chemarea cumpenelor (1937)
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi să mai ciocnim o cupă
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin și pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristețea și setea fără alinare
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...
... Știi tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din țărnă sfântă, din țărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din țărna unui trup de fată frumos și cald ca trupul tău...
... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitați, nepomeniți de nime...
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din țintirime;
Și trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri...
Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îți sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porți de suflete pustii...
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei" (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 14 comentarii până acum.Luntrea aurie
Dar nopțile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?
Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.
Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...
De-aseară se zărește, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...
Așa ne urmărește de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim și noi!
O, poate că din luntrea ce ne țintește-așa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,
Și dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinți și noi.
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata
Când bătea în poartă Negustorul
plânsul mă strângea de beregată:
"Tată, Tată, vinde-mă pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tată,
să nu-i dai să-i spânzure Călăul,
să le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura...
....
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...
În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.
Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...
Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Cu nourii tristetea prelungă se pierdu.
S-au reîntors cocorii si-astept să vii si tu...
Credeam că vii, cu albul si mătăsosul sal,
Când visinul cel tânăr a înflorit pe deal!
Cu bratele întinse visam si asteptam...
S-a auzit deodată un ciripit la geam!
Înmărmurit la usă am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.
Oriunde rămurisul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintă în mers statura ta...
Înalta iarbă lină mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni...
Nicicând, nălucă albă, nu pot să te cuprind!
Suspin si azi, zadarnic, câmpia mângâind.
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Eusebiu Camilar, adresa este: