Florica Iacob

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia e burtoasă

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
În pântec, ca nici alta-şi poartă ţâncii
Pe paiul nalt şi drept, şi de tăria stâncii
E spicul cu mustaţa mătăsoasă.

Îndrăgostit, 'şi-mbracă draga-n aur
Pe trupul ei presară frivol macii
Concert în seri, şi greieri şi brotacii,
Flămând aşteaptă masa, pe margine, un graur.

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
Din zori pân' la-nserat măicuţa coase sacii,
Cu guşile lor pline îi cântă pitpalacii
Ca mâine este vremea de seceră şi coasă.

Ograda-i plină, gurile flămânde
Aşteaptă noua pâine în ţesturi să se coacă,
O frământa-o mama cu dragoste în troacă
E bucurie-n casă de nu o poţi ascunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Florica Iacob (11 iunie 2008)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

Roi de fluturi
iubirea mea se juca
de-a baba oarba
cu vantul.
Il invitasem
la ultimul meu bal.
Voiam pentru o zi
sa fie fluture,
sa guste fericirea
ultimei clipe.
Nu stiu daca i-a placut.
Spre seara
avea lacrimi pe gene,
si nu am inteles de ce
sarutul de adio
mi l-a dat in zori.
Numai pe aripa!

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marie

Că te iubesc, îmi cer să fiu iertat
Dar viaţa mea mi-o pun ofrandă ţie;
Frumoasă eşti, cum alta nu-i, Marie!
Întreci şi alba ziuă şi cerul înstelat!

Mă iartă că în cale îţi ies topit de dor
Când tu alergi pe umăr cu cofiţa,
Ca trupul să-ţi dezmierd şi ochii şi guriţa
De dragul tău preface-m-aş izvor.

Mlădie când te-nvârţi în roata horii
Şi când cu-n zâmbet larg îţi umpli faţa
Şi blândă şi frumoasă îmi pare dimineaţa.

Să fii a mea ucide-aş toţi feciorii!
Lipici le-aş pune opincilor ce porţi
Oriunde ai pleca, la mine să te-ntorci!

poezie de Florica Iacob (mai 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu aprins

când m-am trezit dis de dimineaţă
cerul era roşu
indubitabil era roşu aprins
se transformase în arbore
păsările i se aşezasera între ramuri
se cuibăriseră printre frunze
şi cântau la trompetă
auziiiiiiiiiiiiiiiiiii
sună deştepatarea
cerul roşu
păsările ascunse între frunze
ningeau triluri albe
din aripi desperecheate de fluturi
albastrul mi se scursese
ca o mare întinsă la picioare
cerul meu roşu
ca un imens arbore mă ţinea
prieteneşte de mână.
trăieşti, trăieşti, trăieşti,
îmi ciripeau îngereşte păsările.

[...] Citeşte tot

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tac privighetori

Adio-mi spui şi lacrima în gene
Se-opreşte-ncet în capăt de cărare,
E drum fără de-ntors, sfâşietoare-i
Iubirea cea oprită prea devreme.

Sfârşitul unui început. Otrava şi durerea
Amorului tăiat din rădăcină,
Trecutul e nimic, tristeţe-i ce-o să vină
Cuvintelor frumoase, le va urma tăcerea!

A fost poveste şi iată se sfârşeşte
Şi prinţul şi prinţesa s-au rătăcit pe drum,
Se-mbată noaptea de-a teilor parfum
E clipa despărţirii venită fără veste.

De-atâta plâns şi lacrimi şi oftat,
Privighetoare-n crâng, să cânte a-ncetat!

poezie de Florica Iacob (29 mai 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu muşcate

Două odăi la geamuri cu muşcate
Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul străluceşte
La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte
E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au arborii din codri toţi suflete de om

Sunt goi azi munţii, ascunse pe cărare
Sub rădăcini de arbori stau urmele de paşi
Femei poartă azi seve spre frunze şi spre floare,
Trufaşi, spre culme urcă ai moţilor urmaşi.

Căci s-au mutat din viaţă în ţărână,
N-a suportat nici Domnul să vadă-atâtea cruci,
Şi i-a luat sămânţă-ntra lui mână
Şi-a semănat un codru de năluci.

Vin alţii de aiurea şi-i culcă la pământ
Resimt a doua oară în trupul lor securea,
Semeţi, pe locuri vechi, se unduiau în vânt

Şi domnul, în genunchi, le priveghea durerea!
Au arborii din codri toţi suflete de om
Şi lemnul care cade-i Marie sau Ion!

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori mă aşez şi sculptez în ele chipuri de om
să se ştie cine a mânuit securea
alteori plâng
din seminţe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu mă aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept priveşte în jur
şi creşte în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulţumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor

[...] Citeşte tot

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!