Florin Costinescu

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

Zumzetul lor e o muzică dureroasă,
ca un ecou depărtat,
zburând înaintea soarelui- răsare
cu soarele s-au întors, scăpătat,

Între ei aerul sună a gol,
pasul spre munte e-o ispită vicleană,
în întuneric, ca fluturii, anii,
între ei se lovesc – fugă şi rană...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balans întrerupt

O lacrimă totul a fost la-nceput,
rotindu-se, ne-a născut, ne-a-ncăput,

Înotam liberi în pupile de peşti,
zvâcnind tot la des spre cele cereşti,

Ţărmii surpaţi lunecau rând pe rând,
nu se visau încă pământ,

Şi totuşi căzu, trăznet, prima fărădelege:
a lacrimei care-ncepu să sece...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată –
stau nemişcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă – săgeţi - peşti strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
şi ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor naşteri.

Am stat tinereţea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată –
nu ştiu de câte ori am adormit la porţile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (1)

Ceea ce spun aş vrea să semene cu o apă curgătoare,
bine ar fi să semene cu o apă curgătoare;
atunci s-ar asemui şi cu un câmp,
şi cu un lan de grâu,
iar culesul n-ar mai conteni
să amintească de zbuciumul pâinii.

Ceea ce spun aş vrea să semene cu un copac,
bine ar fi să semene cu un copac;
atunci s-ar asemui şi cu o poartă cioplită în lemn,
şi cu statura fără vârstă a cioplitorului,
îngropat până dincolo de moarte în aşchii
înmiresmând veşnicia.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (2)

Ceea ce spun vreau să semene cu un nor,
bine ar fi să semene cu un nor;
atunci s-ar asemui şi cu o ploaie vestitoare de rod
şi cu un curcubeu arcuit între aripile ciocârliei
şi rădăcina somnoroasă a florii soarelui,
iar aerul şi-ar trece palma ocrotitoare peste fresce uitate,
eliberandu-le din lanţul de veacuri al fumului.

Ceea ce vreau să spun vreau să semene cu un prag,
bine ar fi să semene cu un prag;
atunci s-ar asemui şi cu un ţărm
pentru întoarceri îndelung aşteptate
şi cu o streaşină şi cu fotografia părinţilor
înrămată în vechi răsărituri de soare

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce mi-a spus

Cel ce mi-a spus tinereţea ce este
era un pământean foarte bătrân,
vorba lui semăna a poveste,
petrecută cândva într-un veac,
pe-un tărâm...

Numele şi-l uitase demult cu supunere
şi evlavie pentru propriu-i mister...
Tinereţea ce e? O scădere de numere
între stelele-n umblet ale aceluiaşi cer.....

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar picurat

Întoarceri terminate-n pretutindeni,
ca-ntr-o nervură, ca-ntr-un ou;
un ochi - deasupra- stă la intersecţii
şi numără ecou după ecou,

Pe piept ne cade-o lacrimă, de rană,
dar picurat de-a dreptul dintre zei,
călătorim mereu spre pretutindeni,
purtând la brâu mari legături de chei,

Pe care le întoarcem în nelinişti,
în aşteptări şi-n răzvrătiri târzii,
şi uşile rămân mereu închise,
cu drugi imenşi, de veşnicii...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Un râu totdeuna pe dinainte ne trece,
de singurătate să ne dezlege,
de neuitare,
ne ia umbra şi ne-o călătoreşte în mare,
dacă l-am vedea şi-ar opri
din curgere apele argintii;

Ce ai, soare, cu el,
valul lui e moale ca blana de miel;
nu-ţi coborî asupra-i răsuflarea fierbinte,
valul lui s-ar ridica la cer, s-ar aprinde,
lasă-l să curgă
de viaţă lungă,
lasă-l, brâu să mă leg,
doar cu el,
nevăzutul, aproapele,
pământul ce-l calc,
e întreg

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!