Gabriel Donna

Un bob de rouă

"Întreaga noapte, un bob de rouă
A oglindit într-însul cerul."
Flamarion

Întreaga noapte-un bob de rouă, pe sânul rozei adormite,
A oglindit în apa-i cerul. În limpedele diamant
A răsărit şi-apus de-a rândul, cu noaptea fără de limite,
Enormii sori cu-al lor cortegiu şi-al nebuloaselor neant.

Spre zori, s-a şters în cristalinu-i, Lacteea-n cer întârziată,
Şi roşul cerului şi-al florii, în infinitu-i, a creat
O-ncântătoare dimineaţă cu care roua-mparfumată
Pe aurul întâiei raze în soare a alunecat.

O noapte-ntreagă-un bob de rouă, picat pe-această dragă floare,
A fost imens ca şi un suflet, senin şi trecător în care
Vizibil numai sie însuşi e Universu-ntreg gândit.

Şi astfel când fatalul oare, al celor dincolo de viaţă,
Răsare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cometa

Etern rătăcitoare stăbat nemărginirea,
Fosforul verde-palid din pletele-mi rebele
Brodează'n perle noaptea, capiciile mele
Mereu vă torturează, v'aprinde 'nchipuirea.

Iuţeala mea mă scapă din ghearele sclaviei
Puternicelor astre şi-ating – ca prin minune,
Neanturile'n care substila creaţiune
Nu abureşte încă seninul vecinicii.

- Imperiile tale ades le-am travesat
Întotdeauna, însă, aci m'am deşteptat
Mai trist ca monotonul şi antic imn eolic...

- Închide ochii-ţi lâncezi, de manta mea te ţine,
Tristeţea-ţi va rămâne sub sferele senine
Căci nu ne vom re'ntoarce, copile melancolic.

poezie de Gabriel Donna din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartele cerului

Ades vre-o cometă apare'n constelaţii
De care însăşi luna rămâne eclipsată
Şi care împreună cu coama ei perlată,
Transportă'n alte ceruri umanele-admiraţii.

Dar când din fundul nopţii revine iar spre soare
Ne-apare despuiată de gloria-i divină,
Profetică fantomăce scutură'n lumină
Intensul frig ce-aduce din neagra depărtare.

Ni se urăşte apoi întoarcerea-aşteptând.
E oare sfărâmată în goana-i, semănând
Cu stele căzătoare imensa ei orbită?

Sau, dusă de menia-i în haosul acel
În care nu pătrunde al sorilor apel
Neantului şi pacei rămase'nlănţuită?

poezie de Gabriel Donna din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuloasa din Andromeda

Deasupra marei constelaţii ce-n litere de foc fixează
O delicată povestire în fundul cerului obscur,
Departe-n adâncimi imense, iluminatul nor planează,
Al unor lumi în plămădire, fermecător, alb augur.

Iuţeli vertiginoase-acolo în largile spirale-aşează,
Cu sorii noi, făşii de haos stârnite din eternul pur,
Şi totu-atâta-i de departe, că pare celor ce-l veghează
Înminunaţi că giuvaerul încremenit e în azur.

Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce creează,
Căci repedele-ndepărtatul vârtej ce-azvârle împrejur
Sori noi, sori albi şi albul haos din care-alţi sori se-nfiripează

E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează,
Ori ca nălucile uşoare tăcute şi c-un şters contur,
Ce din neant scot visătorii şi sufletul şi-l populează.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nord letargic

Plecaţi pe balustrada fantasticului bord
Al vechilor trireme, anticii contemplară
Lucind în Ursa-Mică, albastra stea polară
Fixată-n nemişcarea letargicului Nord.

Sub lespezi dăltuite în gustul lor sever,
Sub largile lor pleoape închise pe neant,
Popoare fără număr, pe ţărmul celălalt,
Au dus stabilitatea figurilor din cer.

Dar dacă ochii-aceia vreodată s-ar deschide
În veacuri viitoare, privirile stupide
Ar căuta zadarnic, spre-acelaşi Nord, Polara.

Zadarnic Salomeea cu ochii-i în migdală
Ar căuta-n langoarea-i de moartă-orientală,
Iar steaua-i confidentă, consolatoarea, clara...

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Făptură ce nimic nu speră,
Eu port pe fruntea mea severă,
Sfidând întreagă vecinicia,
Ideea şi melancolia
Artistului ce m-a creat.
În ochii mei, care visează
Un vis de marmoră, planează
Eternitatea nemişcării,
Bizară operă-a-ncercării
Rămase-un vis neterminat.

Eternă, rece, nemişcată,
Îmi pierd speranţa ca vreodată
În fin rubin de sânge cald,
Vibrând de viaţă, să îmi scald
Albeaţa mea marmoreană.
Sărutul dac-ucide ades,
Cum a rămas n-am înţeles
Splendidu-mi gât nesărutat,
Şi torsul meu neîmbrăţişat

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!