Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Gabriela Gențiana Groza

Poezii de Gabriela Gențiana Groza

Sulfinică

Un motan, zis Sulfinică,
Cu o blană frumușică
Mai mult albă, puțin gri,
Tare nostim poate fi!

Ziua-ntreagă se răsfață
Și pe toate se cocoață!
Noaptea, unde doarme, oare?
La stăpână, la picioare...

Toarce lângă dumneaei
Și visează șoricei.
Dimineața, Sulfinică
Mângâiat e pe burtică.

El blănița-șicurățește
Doar cu limba, pisicește.
Ieri băiatul--un regal--
I-a adus un papagal,

[...] Citește tot

poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza (12 februarie 2013)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.

E școala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop și Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga și Enescu.
E pieptul școlii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli și coridoare

Iar clopoțelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi și dascăli, minunat decor
În cânt și dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brândușele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua școlii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înflorește-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Gențiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alimentul sănătos

Cercetările arată
Ce vă spun acum îndată,
Că-n meniul sănătos
Stă cartoful arătos,
Fiert, prăjit sau pe grătar,
Gol, fără un sos tartar.
Că oaia s-a-îngălbenit,
Porcul s-a trichinelit
Și se pare că-i de vină
C-a luat pesta porcină!...
Iar găina are-un of:
Ouă-n tindă, în pantof!
Păsările sunt stresate,
Zice că nu-s alergate...
În meniul sănătos
Stă cartoful fără sos.
Ce mai, fraților, vă spun
Că nimic nu e mai bun
Ca să n-arăți ca plăvanul
Și să-ți crească burdihanul,

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Gențiana Groza (iunie 2020)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La Crucea Iancului, în munți

Cu gând curat am poposit
La Crucea Iancului vestit,
La Mărișel, în vârf de munți,
Cu brazi semeți cu a lor frunți
Scrutând de veacuri depărtări,
Cu minunatele-așezări.

Cuprinși de dor mistuitor
În fruntea lor cu Crăișor,
În aprige-încleștări flăcăi
Vărsară sânge. În văpăi
Au dobândit ca bravi oșteni
Pământul Sfânt din Apuseni.

Pelaghia, c-un cuget drept
Și-o flacără aprinsă-n piept,
A strâns o mână de femei
Cu care-a alungat mișei.
Pământul apărat de moți
Și moștenit azi de nepoți

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Gențiana Groza (22 decembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Schiorii

Priviți cum vin, pârtia-i plină,
Văzduhu-i alb de fulgi de nea,
Schiorii simt adrenalină,
Nu pot o clipă-n loc să stea!

Și sunt frumoși, bată-i norocul,
Cu haine, căști și lucii schiuri,
Freamătă brazii --viu e locul--
Pentru schiori ei fac pariuri.

Și-un băiețel cu-un fes cu ciucuri
Din săniuță ne zâmbește,
Acum ești mic, dar să te bucuri,
Schior vei fi când vei mai crește.

Schiorii cu elan se-avântă
În iureș ocolind obstacol,
Splendoarea muntelui ne-încântă;
Pe schiuri, iarna-i un miracol!

poezie de Gabriela Gențiana Groza (22 februarie 2015)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Gențiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prinos

Cum urcă spre seară poteca surori,
Mame, copii și nepoți,
Tăcuți pelerini cu brațe de flori,
În demnă-acalmie cu toți!...

Și iată cum umblă pe deal o mătușă
Cu greu, târând pașii domol,
C-o greblă și flori într-o găletușă,
Să dea ritualul obol.

Se-adună-n cinstire cei vii laolaltă,
Popas fac în vechi cimitir,
S-aducă prinos celor scumpi ce odată
Sorbeau din al vieții potir;

Cu grijă, când scormone lutul cu sapa,
Mormântul cel drag prospătând,
Pătrunde o boare odată cu apa-
Susur pe cei duși adorând.

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Gențiana Groza din Brevi finietur... (2000)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt Zâna Bună (Mariei la primul ei carnaval)

Eu sunt Zâna Bună,
Port pe cap cunună,
Pot să schimb în bine,
De vreau, pe oricine.

Pe-un copil fricos
Îl fac curajos,
Pe o rândunea
O transform în stea.

Dintr-un băț banal
Fac un papagal,
Să vină pe-un cal
Chiar la Carnaval!...

poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza (iunie 2013)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciunea Măriucăi (acrostih pentru Maria)

Doamne Sfinte, mă iubești,
O spun îngerii din cer,
Apa râului sfințești,
Munții, culmile-n eter,
Nopți ne dai cu străluciri.
Eu mă rog pentru părinți,
Tu duh sfânt să le inspiri,
Evlavie de la sfinți.
Inimile să-întărești,
Umbre negre să alungi,
Bun Părinte, mare ești!
E minune unde-ajungi!
Sfânt Potir, tu strălucești,
Calea vieții îndelungi.

acrostih de Gabriela Gențiana Groza (2 mai 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stejari sunt încă

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.

În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Și prag de Anul Nou să treacă.

Se aștepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută

Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Și ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Gențiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 11 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Gabriela Gențiana Groza, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Mai multe informații...

Subiecte de interes

Fani pe Facebook