Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

George Ioana

Poezii de George Ioana

Același cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuță,
în crângul plin de apă și noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut și înverzit
Și arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o așteaptă, încă n-a sosit.

Și nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost și vei rămâne veșnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie își ciripește gândul,
pe care și-l unește cu al meu:
"Hei, vezi că nu ești singur în tot crângul!",
îmi strigă broaștele din heleșteu.

[...] Citește tot

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aștept și azi

Te-am așteptat cu focul din priviri
aprins mereu ca-n nopțile de veghe,
cu inima-mbrăcată-n trandafiri
cu spini, în loc de mătăsoasă zeghe.

Sângele ce picura din răni
croia spre tine înroșită cale
ce-ar fi umplut nesățioase căni,
să bem în cinstea întâlnirii tale.

Și așteptam îndepărtata clipă,
topindu-mă din ce în ce în mine,
ca un vulcan, ce flacăra își ține
să nu răneasc-a timpului aripă.

Dar așteptările fiind în van,
încerc să uit promisiunea mută,
Beau singur toată cupa ne-ncepută
în care-ncape, poate, un ocean.

[...] Citește tot

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești!

În freamătul de șoapte, în tremurul de vânt,
te recunosc, când teii se leagănă-n zefiri,
Un vis care aievea plutește pe pământ,
frumoasă ca tumultul a mii de trandafiri.

Parfum, e-ntreg crenelul din buclele-ți rebele
ce palidele raze, de lună, împletesc.
Mireasmă de narcisă, de maci și viorele,
crescute în dumbravă, când zorii se ivesc.

Pe fruntea-ți luminoasă, privirea-i nor de gânduri,
Ce-apare-n nopți cu lună, ca-n basme-poezii,
Și se strecoară-alene, furișe, printre rânduri
de etherate gene, spre-a viselor stihii.

Mlădiul corp, un lujer cu fragede petale,
îmbelșugări pierdute pe-ascunsele cărări,
împrăștiind în juru-ți, sclipiri ca de cristale
cu strălucirea, plină de-a' dragostei chemări.

[...] Citește tot

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin (2 iulie 1942)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde și inima mă doare
și urcă pân' la creier o moleșeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceața, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeași țintă, al vieții început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-așează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
și-o undă de mireasmă de crini și busuioc,
îmbracă amintirea și-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trec anii

S-a răscolit natura de vântoase
și a adus, cu zilele ploioase,
steluțe jucăușe, sclipitoare,
ce-ntind discret o coardă care doare.

Noianul fulgilor căzuți pe frunte,
îmi prelungesc azi firele cărunte;
Semăn puțin cu omul de zăpadă,
Dar ochii mei continuă să vadă

Cum fulgii se aștern, de parcă sapă
la temelia anului ce pleacă.
Și-un piedestal, de-argint și de rubine,
ridică pentru anul care vine.

Un an s-a dus, dar altul, de speranță,
înclină favorabil în balanță
și îmi îngrop regretele-n tăceri,
în așteptarea altor primăveri!

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zburătorul

Se profilează-n zare, se joacă printre raze,
lumini scânteietoare - aureole sfinte.
Sărută lin văzduhul, trăiește în extaze,
Înalță rugi divine aceluiași părinte.

Intens, absoarbe viața-n nemărginite zări.
Se-arată-n lumi de farmec, scânteie și dispare,
șerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,
transformă viața toată-ntr-o zi de sărbătoare.

El cântă nemurirea și moartea o dezminte.
Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,
Se naște-apoi din tină și crește din morminte,
El este zburătorul ce moare renăscând.

Un supraom, el pare un pământean mizer
când nimeni nu-nțelege menirea-i pe pământ.
Trăindu-și vesel viața, între pământ și cer,
Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis și destin (16 iunie 1942)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de George Ioana, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează George Ioana

Dacă îți plac cele spuse de George Ioana, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Vrei să faci o faptă bună? Află cât de importanți pot fi 5 lei!