Gheorghe Apetroae

Anotimpul miraculoaselor combustii după o rătăcire...

Ai revenit, psalmodiind cântări
în nopţile de linişti sub salcâmi...
Cu buzele emfatice de aşteptări
ai sărutat pe cer polară fruntea ei
de lut oliv al rătăcirii tale...
Şi păru-i cris, vâlvoi, învăluit
de nori de dezmerdări: platonice-aurori,
i-ai răsfirat în văluri de brocart
pe nesfârşite - înspumate ape...
Cu-n tâlc din vis, ea ţi-a zâmbit,
să o primeşti în raza ta de-atunci...
În ea să uiţi şi-n ea să-nveţi să înfloreşti
un crin sălbatic, sângerând pe seară
cu începutul, diafanul astru,
cum să iubeşti şi s-aromezi în pâine
miezul zilei mai carnal,
să îl dezbraci de gândurile rele,
în oase drepte, rătăcind sihastru
şi-n lanul plin de maci albaştri,
de cercul crucii umbra răstignind,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Apetroae
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!