Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Henry Levet

Poezii de Henry Levet

Coasta de Azur - Nisa

E Scoția drapată în clasicu-i decor
De cețuri; plajă, lacul - pustii și diafane.
Novembre, tribunalul tuberculoșilor.
M-a exilat pe țărmul blândei Mediterane -

Mă va purta comodul fotoliu rulant
Condus, de bună seamă, de un valet. Și ce
Trist soare-o să clipească la ceasul de versant
Pe lunga promenadă numită des Anglais...

În timpu-acesta, Jana petrece timpuri bune
C-un crescător de-ovine, cumplit și lat în spate
Și grația-i nespusă adie-ntr-o pășune
Cu nu știu cât de multe hectare-mbelșugate.

Când sângele meu palid în asfințitul ud
Va face să se stingă Mediterana - ea
Se va trezi acolo, în falia de Sud,
În zorii calzi ai verii... E foarte bine-așa...

poezie clasică de Henry Levet din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Nina Cassian
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Henry Levet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook