Horia Zilieru

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

[...] Citeşte tot

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!