Ioan Filip

* * *

Atât de rar mă-ntorc acasă
În satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad în poarta
Şi mama nu mai iese-n prag.
În poarta-atarna o crenguta,
E semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid, mie inima micuta
Şi intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Şi niciodata nu mai vin.
Doar nucul care-i pus de tata
Şi-al nostru câine gospodar
Ma-ntampina si parca-ntreaba:
"De ce te-ntorci atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!