Poezii de Ioan Gelu Crișan
Fantome de mătase
Speranțe rătăcite sculptate-n abanos,
Udate pe furiș cu lacrimi efemere,
Dorințe plămădite în suflet dureros,
Speriate-n taină plâng ascunse în tăcere.
Iluzii spulberate de-al vieții tainic mers,
Cavou de mucegai pe sufletele arse,
Medalii ruginite pe față și revers,
Ca plată risipind fantome de mătase.
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de Ioan Gelu Crișan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetatea de piatră
Sufletul
mi s-a transformat
încetul cu încetul
într-o cetate cenușie
de piatră
pe-ale cărei creneluri
hiene imaginare
sfâșie leșurile
iluziilor moarte
în lupta
cu ipocrizia
și n-am vrut
să fie așa
dar s-a întâmplat
nu știu cum
nu știu de ce
și-acum nu mai găsesc
ieșirea
din propria-mi cetate
spre calea
[...] Citește tot
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul parc
Bătrânul parc a prins iar viață,
Un vânt firav îi joacă-n plete,
Miresme-adie să te-mbete,
Pasteluri calde te răsfață.
Castanii ninși de vreme-n tâmple
Învăluiesc vechea alee,
Scântei gingașe de-azalee
Sortesc iubiri să se întâmple
O veveriță năzdrăvană
Cu ochi de onix se alintă,
Privește-apoi culcușu-i țintă
Și ia-n lăbuțe o castană.
După un puști râzând în soare
Cu greu bunicu-abia se ține
Și zice-n glumă către sine:
- Îți mulțumesc, pentru plimbare!
[...] Citește tot
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de Ioan Gelu Crișan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii nimănui
Trecem grăbiți pe lângă ei
Și nu avem nimic de spus
Copii uitați de către zei
Cu răsăritul în apus.
Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ș-au haine rupte și-s desculți
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Și nu ne pasă de cei mulți.
Uităm c-au suflete și ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiți că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinții lor!?
Și tot din carne sunt făcuți
Iar rănile la fel îi dor
Loviți de soartă de micuți
Se chinuiesc în lumea lor.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corăbii de iluzii
Nemărginită e splendoarea
Amurgului ce dă să-nvie
Când soarele sărută zarea
Purtându-se cu stângăcie.
În valuri mici suspină marea
Mai argintii sau mai albastre
Corăbii vechi aduc uitarea
În calea dorurilor noastre.
Iar vremea-ndeamnă la visare
Gândul îmi zboară către tine
Privesc-napoi cu resemnare
În paralel două destine.
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de Ioan Gelu Crișan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ioan Gelu Crișan, adresa este: