Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Joyce Kilmer

Poezii de Joyce Kilmer

În mijlocul oceanului pe vreme de război

Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Fața lunii calmă,-învelită-n argint și-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.

Chiar acum, momentul e plin de freamăt și de viață,
Înmiresmat de briza serii și-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără și îndrăzneață.

Și, totuși, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roșu-atroce.
În fața lunii, ca un afront, un nor obscen și gri foarte
Se-înalță de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor – feroce.

Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea și viața curg amestecate!


[...] Citește tot

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înțelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara ușor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade și zăpadă
Și picături de ploi grămadă.

Poemele de proști se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paști

De Paști fiecare fluture e-un mesager
Cu aripi albastre și ușoare.
Pământul privește fericit spre cer
De unde primește binecuvântare.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pomi

Cred că niciodată n-o să văd un om
Sau un poem mai frumos decât un pom.

Un pom ale cărui buze-însetate trag
Din sânul gliei lapte, miere, cheag...

Un pom îl privește pe Dumnezeu în fiece minut,
Și își înalță brațele de crengi spre-al cerului ținut;

În pomul binecuvântat vara or să se dezmierde
Pui de măcălendru-n cuib păzit de frunză verde.

Pom al cărui piept zăpada-l va înălbi,
Iar ploaia va fi hrana lui de zi cu zi.

Poezii poate scrijeli pe hârtie-orice om,
Dar numai Dumnezeu poate face-un pom.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Joyce Kilmer, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook