Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Laurian Taler

Poezii de Laurian Taler

Gânduri rătăcite

Gânduri rătăcite în minte mă încearcă
Ghemuri încâlcite vrând fraze să toarcă
Gânduri colorate, albe câteodată
Ce încearcă vorbe mai cu tâlc să bată
Doar că-nșiruirea de cuvinte noi
Să îndrept nu pot - însă nici să 'ndoi
Fiindcă vremea fuge - și cu ea simțirea
Ce-a știut odată cum e potrivirea
Slovelor deșarte cu-altele mai drepte
Să creeze gânduri cu 'nțeles deștepte
Acu' nici parolă nu-i cum se cuvine
Nici mintea nu zboară de 'nțelesuri pline
Eu simț numai vidul ce-n cap se deschide
Ca o oală spartă, ca goalele blide
Ca desiș în noapte, ca neant patetic
Ca vârtej de șoapte și capac ermetic
Cum vine misterul gândului să iasă,
Piedică își pune - afară nu se lasă
Chiar când alfabetu-l pun la 'nșiruire
Vorba nu răsare gândul să-l admire

[...] Citește tot

poezie de Laurian Taler (2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copiii ăștia

Copiii ăștia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Și ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, și rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.

Copiii ăștia ne-au îndulcit iubirea
Și-au prelungit din nou simțirea,
Ne-au îmbunat și ne-au secat,
Ne-au stors și ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.

Ne mângiie a lor privire
Și al lor har cu implinire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bucuria

Mă-nfrupt cu vieți pe celuloid
În două ore consumând artiștii,
Și beau al artei greu lichid,
Frecându-mi coate cu miniștrii.

Citesc din scoarță-n scoarță vestea
Adusă-n tâlc profund de scribi,
Și mă întreb unde-i povestea
Cu turtă dulce și cu hribi.

Apăs butoni, golesc fiole,
Și-mi caut pacea-n concentrații,
Dar romantismu-acuma gol e,
Îl umplu doar cu ecuații.

Și totuși, când dezbat viața,
Îmi amintesc că-n piept îmi bate
O inimă ce-a strâns povața
O sută de-ani pe jumătate.

[...] Citește tot

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copila mea

Copila mea cu nume de-nțelept
Amarnic reunește ea brațele la piept,
Se-ndreaptă și privește spre-o rază nevăzută,
Și speră-n așteptare cu vorba ei tăcută.

Alunecând în tihna cu care se-nconjoară
Ea strânge-n dinți odihna, mișcarea-i o comoară,
Pătrunde cu-al ei umblet o lume de fantasme,
Și evocând durerea, creează alte basme,

Se-aruncă-ntr-o vâltoare și susură în șoapte,
Plutește peste ape și zboară-ncet în noapte,
Dislocă cu privirea înalte umbre-n munți
Și aduce lumina pe arcuite frunți

Legând acum cu mâine, adulmecând trecutul
Și zămislind iubirea și lupta și sărutul,
Gonind o fluturare de temeri și neștire,
Ea își dansează viața intens în fericire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îngeri de hârtie

Tăind la îngeri de hârtie
Care să sară-afar' din carte
Îți vine întrebarea vie,
Dar de răspuns încă n-ai parte

De ce în pază bună ființa
Se pune sub oblăduire sfântă
Când îi lipsește și credința
Și înțelegerea i-e frântă

De ce credința și-o înșeală
Privind in sus și la icoane
Când ceru-i gol, și viața-i goală
De adevăruri în isoane

De ce în singurarea-i certă
Ființa se-amăgește-n noapte
Și prea temându-și starea-inertă
Cu rugi se-apleacă, și cu șoapte

[...] Citește tot

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne aflăm

Ne aflăm mereu pe drum
Când la vad, când la răscruce,
Apa-i foc, și ceru-i fum
Drumul, nu știm unde duce

Semne nu-s, iar hărți lipsesc,
Ghizi, de mult nu se găsesc.
Batem pasul în cerc mic
Alegând când drept, când dreapta
Impingând ba scut, ba dric
Și nu-i cugetul ca fapta,
Ne certăm, ca orișicine
Că nu știm că știm mai bine

Drumu-i strimt și e spinos,
Noi, bălângănind pe jos
Pe țurloaie prea firave
Ne-mproșcăm în culpe grave
Cum că drumu-i drum de dos

[...] Citește tot

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Topîrceanu și Mardare

Topîrceanu și Mardare
De paltoane au oroare,
Primul mereu se îmbrăcă-n
Vers ușor și elegant,
Plin de spirit și galant,
Celălalt, rămas pe-o cracă,
Se acoperă cu păr
Și rostește - să nu tacă
Un așa zis adevăr
În sunete guturale
Și-ascuțite ca pumnale,
C-a rămas sus cocoțat,
Dobitoc evoluat,
Din motive Ariene
Și plin de venin în vene.
Primu-așterne în balade
Când mai vesele, când triste
Viața cu ce-n poale-ți cade,
Fie flori, fie artiste,
El te-ncintă-n rapsodii

[...] Citește tot

poezie de Laurian Taler
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Laurian Taler, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook