Ludwig Uhland

Blestemul bardului

A fost de mult un mândru castel, cu vâlfă mare,
Strălucitor departe pân' la albastra mare,
Şi-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee,
Săltau fântâni vioaie în joc de curcubee.

Domnea un crai acolo, în ţări şi prăzi avut.
În tron de fier sta palid şi de supuşi temut;
Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie,
Şi bici e tot ce spune, şi sânge-i tot ce scrie.

Spre-acest castel veniră doi călăreţi de frunte,
Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte.
Bătrânul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit;
Păşea alături sprinten tovarăşul iubit.

— Copilul meu, fii gata, grăi bătrânul lin,
Adânc din pieptu-ţi smulge şi cântă viers deplin.
Revarsă dor şi patimi, tot sufletul în el,
Să-nduioşem pe craiul cu inimă de-oţel.

[...] Citeşte tot

poezie de Ludwig Uhland, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa primăverii

Blânde-adierile s-au deşteptat,
Zi şi noapte murmură, bat,
Creează în orice colţ pot.
O, muzici noi, o proaspăt parfum!
Inimă, nu te mai teme de-acum!
Totul va fi să se schimbe, tot!

Lumea mai bună e-n fiece zi,
Ce-o să mai fie nici nu poţi şti,
Nesfârşite-nfloriri peste tot.
Ultima vale-nfloreşte şi ea:
Inimă, uită orice te-ar durea!
Totul va fi să se schimbe, tot!

poezie de Ludwig Uhland, traducere de Grete Tartler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!