Maria Botnaru

Atât mi-aş dori!

Mi-aleargă sub tălpi clorofila... E nouă
rochiţa ei, verde, brodată-n mărgele,
Pe care o rază, cu palmele-n rouă,
De vis, curcubeie, pictează rebele.

Avidă, se-alintă urechea-n cântări,
Ce păsări, pe suflet, le-aşează cunună,
Hrănindu-i cu ele noian de visări,
Izvoare de versuri să-şi murmure strună...

De ochi se agaţă splendori ce orbesc,
Pe-un soclu ţesut din flori şi lumină,
Scântei, îmbătate de-arome, horesc
Cu-aripi de fluturi, ce fruntea-mi înclină...

Mă plec în genunchi, aproape şoptesc:
"Mi-e vatra aici, cu talpa-i sorb seva,
Săracă, dar splendidă, Ţara-mi iubesc
Şi nu pot trăi nici de-o palmă de ea...!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, aici, acum

Geamănă cu ieri, ziua-şi vrea hotare,
a schimbare vântul fluier-o cântare,
primăvara-şi duce carele cu floare,
ghemelor de griji le dă resemnare,
viaţa, ca un râu, urcă înspre zare,

Pale, nisipoase gânduri măguleşte,
spală călimării zdrenţele de mâl,
gropi de amintiri le mai şlefuieşte,
pietrelor tăcute rupe vechi sigil,
sufletului inul palid înălbeşte...

Şi plutesc-n aval cu săgeţi destine,
peste dirijate diguri de-ntristare,
las în urmă malul stors de mărăcine,
curgă pe alături nori de disperare,
valuri de iubire urc spre zări senine.

Ştiu, că orice râu îl aşteaptă Marea,
poeziei umplu palmele cu soare,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala veşnicelor Ane

Aceeaşi, Ana, însetată de visare,
Cu inima grijită pentru zidul ruinat,
Cu stânga-nfiptă în covata cu-aluat,
Iar dreapta, înţepenită de scrisoare...

În trupul ei o pace-şi zburdă locul,
Pe frunte-i doarme Luna-ngândurată
Şi atât de des o prinde-ncoronată
De împăcări, ce-şi sapă-n cute soclul.

Ce întristări i-ar destrăma seninul,
Când zvârcoleşte-n ochiul ei cântarea,
Când maci nebuni îi beau nerăsuflarea
Şi, mov, potopul fierbe-n sânge plinul?

Din ce respiră? Plămânii-s goi de taine...
Iubirea infinită e boala veşnicelor Ane...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţul de Lumină

Vor mai răzbi izvoare prin cojile de lut,
Copita căprioarei fura-va negrul scut
ţărânei, să-şi mângâie Lumina, încremenită
în ochiul plin de spaimă, fiindu-i ei menită...

Şi se va coace grâul de mână cu mohorul,
Iar spicul, plin de aur, va săruta ogorul,
Chiar de rânji-va coasa prin buza ascuţită,
Va-ngenunchea Luminii cu faţa mulţumită.

Şi frunza o va duce pe drumul ei de fum,
Cu aripi de cocor va bate acelaşi drum,
Căindu-şi neputerea, va naşte clipe scurte
Şi iernile bătrâne va trece-n flori, tăcute...

Mă va chema Acasă, de unde-am fost pornită,
Jelind doar clipa scurtă, ce mi-am dus irosită,
Voi dărui suflarea-mi, sporindu-i picătură
În tot ce-am semănat cu-a poeziei urmă...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucegi, Cota 1400

Uriaş lăţite, hârtoapele,
umplute cu mândria bradului,
cu muzica fagului,
cu smerenia molidului
şi splendoarea multicoloră a verii,
te cheamă a fi pasăre
şi chiar aşa m-am simşit acolo,
unde imensitatea îţi urcă în palme,
te îndeamnă s-o scrii,
iar ochii îşi ascut agerimea,
întru a nu rata infinitul clipelor...

Planam peste sălbaticul perfect,
peste nuferii,
pictaţi de norul, ce-mi săruta tălpile,
păsările mă sfredeleau cu ochi curioşi,
încât m-am întrebat:
de ce am văzut aşa puţine minuni
într-o viaţă atât de lungă?

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce noroc e POEZIA!

Binecuvântează, învie, dup-o grea melancolie,
Sufletul, ce nu se-nchină piedicilor, ce-l dezbină,
Pe răni picură balsam, să mângâie... Şi un dram
e-alinare sau putere, să reziste, să tot spere...

Rodnică, cu dar de glie, e izvor de bucurie,
Dacă ai noroc de ea, înveţi timpul a cruţa,
Din noapte îţi face zi, clipa ştie-a plămădi
Cu o lacrimă senină, ce-o îmbracă în lumină.

Răsfăţaţi de har, poeţii altfel poartă pulsul vieţii,
Nu vă vor minţi, credeţi-i, e izvorul tinereţii!
Pe ei nu-i poţi compara, nu sunt flori, ce-ar semăna,
Din ce versul îşi rodesc? Din ce sufletul hrănesc!

Simţul unic e secretul, precum unic e poetul!
Eu, din chinul de-mplinire, spun: e-o mare fericire,
Sufletul prin mână scrie visul vieţii pe hârtie...
De-aş minţi, nu mi-ar spori şi nici nu m-ar ferici,
pentru că nu l-aş trăi...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte sufletul?

Cuibărită-n os şi-n vene, frigul să-l domesticească,
Vara îşi mai plimbă-n ele arşiţa, să le-ncălzească.
Cât de supărată-am fost pe-al ei jar neomenesc,
Azi o caut ca pe-un leac, pentru tot să-i mulţumesc.
Cerul şi-a cojit, de-aseară, norii de bulbucii grei
Şi la luptă i-a pornit cu sensibili nervii mei,
Ţopăie pe acoperiş lent un dans în paşi mărunţi
Şi pe geam spâzur'-alene stropii nedormiţi, cărunţi.
Ochii, măsurând bâltoacei adâncimea de nămol,
Se-ntâlnesc în dezolare cu un vrăbioi frivol,
Ce-a pornit în cercetare, înfruntând dezastrul ud
Şi scrutează a mea fereastră, poate-l văd, poate-l aud...
Distructivă, de-a ei mână gem ruini de armonie,
Risipite-n lung şi-n lat, şi în suflet, şi-n câmpie,
Îndeseşte-a ploii plasă pân la margine de lume,
Semănând melancolie, toamna nu ştie de glume.
Tot, ce sufletul doreşte, este-un dulce vis de vară,
Să-mi prind aripi de cocoară, să revin la primăvară...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CINCI ANI DE VIS... (nepotului meu Albert Andrei Oprea)

Cinci ani de vis au fulgerat din clipa,
Ce-ai devenit comoara mea de nepoţel,
Cinci ani de vis, zburătăcind aripa,
Din braţele materne-ai fluturat cu zel...

Cinci ani au mâinile, ce ştiu a-mbrăţişa
Şi picioruşele voinice, cu tălpile pe jar,
Ochii, ce ştiu răbdarea mea a-ngenunchea
La răsăritul zâmbetului de ştrengar...

Şi fruntea ta, mereu de taină încreţită,
Cinci ani mă ţine bunică-ntinerită...
Doar vorba-ţi n-are ani, doar cinci, spoită
Cu-nţelepciune, uneori, îmi pare-mbătrânită...

Cinci ani au clipele, de cer, împodobite
Cu bucurii şi o lumină ne-asemuită,
Cinci ani, comoara mea de vise împlinite,
Mă creşti plenar bunică şi poetă fericită!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea mulţumirii

Nu doar cuvântul are, de daltă, bunul rost,
cu sufletul la gură, cioplind cântări de pace,
nu doar lumina lui, cu bucurii, îmi coace
anafora-mpăcării în rugile de post.

Tăcerile-balsame îşi ung, pe suflet, rostul,
când gura jinduieşte a blestema smochinul,
ce spre îngenunchere roditu-şi-a preaplinul,
să-mi tulbure adâncimea, ce o colindă postul.

Ţi-am fost atât de oarbă a te vedea în cale
şi-atât de asurzită la şoapta de măslin,
Am fost-o pată a beznei pe Marele-ţi velin,
ce-mi lumina simţirea în răsărituri pale...

Dar crucea mulţumirii îşi urcă-n piept alaiul,
să calc prin suferinţă, întru-a simţi ce-i Raiul.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!