Poezii de Maria Botnaru, pagina 5
La adio!
M-ai trezit, ca pe un verde, primăvara,
ochiul a mirare-mi sprijiniși de cer,
țipai șoapta ierbii, înfrunzind vioara,
colții ei de lapte să-mi topească ger.
Altoindu-mi vise cu a verii ceară,
mi-ai sădit vioara-n sângele buluc,
visele-ai rodit fuscei pentru scară,
a urca în miez, ca un ram de nuc.
A regret umplut-ai autumnale strune
cu frunze de dor și plâns de cocori,
alăptând vioara din palme cu brume,
tâmpla mi-ai plecat spre albe ninsori...
Muruiește-mi fruntea-n vifore-abisale,
geruiește-mi poale, spre a mă ologi,
tălpile îngheață-mi, brațe, rupe, goale,
sufletul viorii, rog, nu-l amorți...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani de Ziua Mondială a Scriitorilor - Cititorului, cu drag!
Și însetat, și obosit de-a zilei alergare,
Și nedormit, și obsedat de-a vieții nepăsare,
Tu, Cititorule, te-apleci peste fântânile verbale,
Să guști din ciutura poetică un strop de alinare.
TU ești măsura la tot ce pana mea zidește!
Și oceanul bem, când dor de prunc rănește,
Te bucură seninul, când curge lin în rime
Și-mi ogoiești durerea ce năruie-n suspine..
De plâng, ca o copilă, din iureș de probleme,
Știi să dezghioci cuvântul, incendiat de vreme
Și-asculți cum bate inima de drag și din mândrie,
Că sunt român de sânge, c-avem o Românie.
Mă-nclin spre sufletu-ți, spovadă-n el mă cresc,
Primește-mi poezia, prin care te iubesc!
Din setea-ți neogoită izvorul își rodește
lumina, când în mine cuvântu-înmugurește.
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, dragă Natalia!
(Nataliei Botnar la 30 de primăveri)
Lângă Darul de Copii, plămădit cu îndemnare,
Din imense bucurii și iubirea cât o mare,
Ai lipit de al meu suflet cu lumină ziditoare,
Suflet tandru de coplă, întru binecuvântare.
Mi-ai îngăduit-o, plină, bucurie neaflată,
Primăvară colorată, cu desăvârșiri de floare,
Cum ai potrivit să fie-o Ană dulce și curată
Fiului, atât iubit, partea lui, de-ngemănare?
Norocoasă fă-i și urma, ce păși-va cu iubire
Spre un viitor prosper, din vise către-mplinire,
Sănătatea ei vheghează cu imensă dăruire,
Să rodească fericită lunga-a vieții prelungire.
Și dă-i copilași isteți în menirea feminină,
Cununa ei, maternă cu lauri o împlină,
Eternul să ni-l ducă prin spor de rădăcină,
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, TUTUROR COPIILOR! - La mulți ani, COMOARA MEA!
Am, Doamne, toată bogăția ta, nemuritoare:
Iubirea și bunătatea sunt pâinea de zi mare,
Gingășia și blândețea sunt apa de izvoare,
Lumina și căldura toiagul ce mă face tare,
Sunt Mama Comorii peste timp și valoare...
Mă-nchin și te rog, de pace, lumină și soare,
Lățește-mi Comoara, să dea peste floare,
Să-ncapă în ea Iubirea ce n-are hotare,
Copiilor dă infinit din raiul, ce sunt împlinită,
Vlăstarii-nepoți să vină pe urma mea fericită...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menirea Poeziei
Cu ce să-și scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Și-atât de lunecos e a păși cu dreptul?
Poetul caută cuvântul ce-omenește,
Scrutând înalturi, ce veghează aștrii,
De grai cioplește lacrimile-așchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citește,
Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătușează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Și sufletul nu ar rodi vreun strop...
Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" și "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miroase-a decembrie...
Miroase-a decembrie patul de palmă,
Pe care, amorțită, se vaită pana,
Tăcerea-și aruncă a lene năframă
Pe golul de clipă, ce-și zgâlțâie rana.
Știi, iarnă, ce armă suflarea-mi rănește,
Când versul pălește din lipsă de jar,
Când dalta mirării în muchii știrbește,
Să nu-ți pot sculpta urcarea pe-altar.
Visarea-și îmbracă cămașa-trufie,
Când gerul revarsă pe lampă deochi,
Cad gratii de nori pe elan, bucurie
Și-a ta stăpânire-mi bea verdele ochi.
Cojesc de tristețe cuvintele săbii,
Să lupt cu-amorțirea, ce vrea pana mea,
În palme-nverzesc, de căldură, corăbii,
Să fac din decembrie-un martie sadea...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neamul omeniei
Ca un izvor ce își revarsă mana
Făr-a alege buzele-nsetate
Sau ca un pom ce își oferă hrana
Făr-a alege palme-nfometate,
Suntem un Neam, străin de învrăjbire,
Cu bunătatea ca blestem al nemâniei
Și pentr-un pui de șarpe cu iubire,
Incompatibil cu rugina lăcomiei...
Un Neam în suflet cu atâta poezie,
Cu altruismul, ca înaltă bogăție,
Un Neam ce pentr-o pace-ți dă o mie
Și glorios, și ne-ntrecut în vitejie!
Noi nu dorim război! Puterea omeniei,
În lupta de-apărare, o înălțăm ca scut,
Chemând din cer blestemul nemâniei
Pe inimi ce cu ură s-au umplut...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic fără DUMNEZEU!
De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care știi, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieții dar.
De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotocește vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"
Și-atât de păcătoși, uităm chiar și de Tine,
Când bucuriile n-au margini de șuvoi
Și doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălțăm spre Tine, să te-ngrijești de noi...
De ce prea des ne lași de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esențialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mi-e frică!
Vestea-aceasta demult ne tot bate la porți,
Care pline cu stele le răstoarnă din nopți,
Ne înhamă la plugul visării mâini de năluci
Și la moara iubirii, des, ne macină fulgi.
Vestea-acesta zăcută se trezește cu zorii,
Răgușită, își țipă-n ochii mei, reci, fiorii,
Evadez într-un vers despre predestinare,
Poate trece grăbită la o poartă în floare.
Dar mă prinde nebuna parcă-aș fi vinovată
Și-mi îngheață auzul vocea ei tulburată,
Că e omul o umbră ce se trece zâmbind
Și e viața o roată, ce-nvechește vuind.
Să dezmint efemerul, îmi pun versul cunună,
Umplu ochiul cu soare, deschid suflet de mumă,
Nu știu mâine ce-o fi cu o palidă umbră pe roată,
Cât mai vreau să iubesc, viața e minunată!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantofii alergării și salba împlinirii
Meniți de Providență, pantofii alergării
Mi-au fost ca un blestem pe anii rătăcirii,
Încât nu bănuiam, că-n verva căutării
Voi reuși s-adun colierul împlinirii...
Am alergat prin codrul pornit spre înflorire
În ghinda încolțită să caut prelungirea,
Izvoare întrebam din ce-și sorb dăruirea
În alergări spre mare, să înțeleg iubirea...
Dospeam în sfaturi lungi cu Luna solitară,
Când rezema pleoapa de geamul adormit,
Cu Soarele-mpăratul ce-nvie și doboară
Tot verdele răscopt, ce singur l-a-ncropit...
De-abia găsii înnodul la ițe încâlcite,
Că munții de cuvânt în suflet clocotiră
Și-abia atunci pantofii, pe tocuri fericite,
Cu salba împlinirii perfect se potriviră!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Maria Botnaru, adresa este:
