Poezii de Maria Botnaru, pagina 6
Parfum de sărbători
Bradul își desface a sărbătoare aripi degerate,
monotoniei sparge ochii cu ace parfumate,
în plămâni revarsă, pure, amețeli din albe zori
și cu verde crud sfințește nou alai de sărbători.
Cum plutește-a bucurie de la prag până-n unghere
binecuvântat Crăciunul, sufletului mângâiere,
steaua pruncului Iisus ne pândește a minune,
către-a Tatălui iubire duc cărări de-nchinăciune.
Cum miroase-a domolire de regrete veștejite,
a iertări cu umezi gene, unse-n rugă, pe șoptite,
a îmbrățișări, ce mână sângele a palpita
și-a gutui, ce-n cuib matern știe vis a lumina.
Mai miroase și-a vin fiert, în butoaie odihnit,
a pahar cu vorbă-aleasă, lângă focul domolit,
suav-adie a scorțișoară și a miere limpezită
din pălmuțe de nepot, și-a iubire infinită...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumul amintirilor
Nu știu cum faci,
că-mi alipești sufletul doar de oameni minunați,
iar din parfumul amintirilor
împletești un curcubeu,
să nu calc singură prin Lumina Poeziei.
Smerind uitarea,
mi-l colinzi harnic prin sânge,
alăptându-i pulsul cu plămăzile neuitării,
ca să-și triumfe prin lacrima de bucurie,
zvârcolindu-se pe foi, potopite de vers,
lumina suptă din ochi radianți,
fericindu-mi urcușul spre rodnicie...
Tu, Doamne, ne dai cunoașterea
și recunoașterea ne-o cântărești
cu a Luminii balanță...
Pentru clipa desăvârșită, trecută prin sufletul,
îngenuncheat la Iubirea Ta, Supremă,
cuvântul meu știe doar să-Ți sărute șoaptele:
"... precum în Cer, așa și pre Pământ!",
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe scara împlinirii
Cerul îmbie norii-n catarge adormite,
Sleind cu opalin albastrul moale, șters,
Cărările își suflă vânt în bătăturile trudite,
Cercând a-ncetini ireversibil mers...
Căzută-n lăcomia ruginii, osânda înrăită,
Cu verdele răscopt hrănește coase de regres,
Se zbate galbenul în păpădia răzvrătită,
A înfrunta eroic, torid, al razelor exces...
O secetă trezită din marea hibernare
Ascute țipăt frunzei, să umple al meu vers
Și-mi redeschide rana de-ndurare
Din irealul de-a opri, de august, ghes...
Brăzdează nostalgia regrete noi pe față,
Cât palma-i plămădește-un vers de alinare,
Urcând pe foaie această sfântă dimineață,
Ce-și flutură, cerceii vechi, a destrămare...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste-al timpului astâmpăr
Ce mi-s nori zăcuți pe umeri și potop de gri în ochi,
Inculpări cu care iarna cearcă-a-ncătușa răbdarea,
Cu un dor nebun de soare secer recele-i deochi,
Cu un curcubeu în floare îi acopăr disperarea.
Arogante, noi cărări cer, în tălpi, adăpostire,
Când în oase geme-astâmpăr, apatia a-mi trezi
Și o noapte ascuțită îmi vrea somnul vămuire
Pentru îndoit frământul, ce mă fierbe-a dezrobi.
Dar deznod clipei aripa, strivind oase ruginite
Grijilor, ce nopți adastă cu, al insomniei, rost,
Ca o barcă norocoasă, sparg plămezile ispite
Și la țărmul de cuvinte ancorez în adăpost.
Melancolică-s pe timpul ce îmi uită rugăciune,
Iert al rătăcirii spor, binecuvântând speranța,
Din metafore împletesc scară până la minune,
Denigrată de regrete, urc în vis cu siguranța...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia Nichita
In memoriam Nichita Stănescu
Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu șoapte fierbinți, spre a-mi țipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prelegerea toamnei
O, toamnă, cum știi ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Și au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste așteptări.
Și cum trezești în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braț la braț, îngemănați într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.
Lipești de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Și ne îngropi în dimineți cu liniște ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.
Îmi place miezul tău de-nțelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Și ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pune-o vorbă bună spre Anul ce vine!
Anule trecut, m-ai dus spre lumină,
Aripii topindu-i lacătul de nor,
Ochiul mi-ai hrănit cu zarea senină,
Colorându-mi clipa cu zbucium de dor.
Mi-ai furat răgazul, ce-l visam de-o viață,
Să colind pustiul fără-a-i da de hat,
Să mă bată vântul ca pe-un fir de ață,
Pân-mă voi opri din acest păcat.
Și mi-ai pus în palme, fraged, aluatul,
Însetat de gânduri, creier de nepot,
Mi-ai croit cărare largă spre înaltul
De la începuturi, cu "nu vreau, nu pot!"
Nu încape-n ochiu-mi încântarea,
Ce-o răsfiră-un zâmbet-diamant
Sau înțelepciunea guriței ca floarea,
Când pornește-n sâmbur parfumat.
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românesc e sângele în noi!
Vântul răscolește vechi litanii,
Valuri de tristeți s-au limpezit,
Maluri prăbușesc în urmă anii,
Ce m-au despărțit de fratele iubit!
Nu mai surpă poduri suferința,
Piere spaima stâlpilor ghimpați,
Scriu pe fiecare val sentința:
Prutule, ești râu ce leagă frați!
Grele-n coaste, vămile bătrâne
Își topesc al umilinței chin,
Iar tu, șerpuind printre țărâne,
Porți izbânzi de pace-n valul plin.
Nu silim pe nimeni a convinge,
Cerul întărește-n orbi credința,
Fără focuri, făr-un pic de sânge,
Adevărul este arma și sentința!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să credem în LUMINĂ!
Să nu ne împăcăm cu primăvara dezolată,
Cu spaima ce-i inundă plămânii înverziți,
Tu, lume, nu îngenunchea, de moarte speriată,
Ce râde sub mustață, să ne lăsăm zdrobiți...
Trăim cu azi, de ce ne doare ce-o fi mâine,
Prezentul e răsplata la pașii-ne greșiți,
Când otrăveam și apa, și sfintele țărâne,
Nu ne păsa, că mâine vom fi și pedepsiți?
Să punem lacăte pe veștile flămânde,
Că ne-au robotizat, să nu fim răvășiți!
Sub hoardele de verde, ce năvălesc plăpânde,
Să ne ascundem orbul din ochii zăpăciți...
Cu fruntea însorită să ducem talpa dreaptă,
Să mulțumim Luminii de Soare fără dungi,
O fi ea spaima-ceasta de turbulență aptă,
Dar noi suntem cocorii porniți pe zboruri lungi!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi scrii...
Să-mi scrii un poem, mai profund dintre toate,
Infinit să-i dezghioc sâmburi plini, fără moarte,
Dar, te rog, să-l respiri cu, de buze, fierbinte,
Să-mi amâne ninsori de pe tâmplă, cuvinte,
Cu o rouă plăpnâdă, ce cu palme de mamă,
Se mângâie pe frunza, răstignită de toamnă,
Să îmbraci cu mov lin, plinul din călimară,
Ca nici ploaia de lacrimi, să nu-i muște din vară...
Te mai rog, dacă vrei, să-l scrii lung, cât un dor,
Să-mi hrănesc însomnii cu speranțele-n cor,
Îl voi trece prin minte, să-l răsfire prin os,
Să mi-l ungă pe suflet cu balsam luminos...
Scrie-mi versul cu chinul din clipe deșarte,
Ce-au croit așteptări să ne treacă prin moarte,
Poate-astfel măgulești dulce-amarul blestem
sângelui, ce-ți visează etern mângâiere-poem.
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Maria Botnaru, adresa este:
