Mariana Daniela Bidascu

* * *

Sunt tăceri care vorbesc toate limbile lumii...
Sunt atingeri...
care-ţi taie răsuflarea
dincolo de carne...
Sunt şoapte... care-ţi răsună în fiecare fărâmă a fiinţei...
dincolo de sunet...
Sunt căutări...
şi regăsiri...
cu paşi tăcuţi...
cu palme mute
care poate nu se vor întâlni niciodată...
dar care-şi cântă
în toate limbile lumii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Joacă-te, Soare, cu mine... şi împleteşte-mi zorii
în pletele-mi înflorate de dor...
Joacă-te, lumină, cu mine...
şi învaţă-mă să mă strecor după ziduri care ard...
Joacă-te, frunză, cu mine...
şi-n tremurul inimii mele te ascunde...
când mi-e teamă
Joacă-te, norule, cu ochii mei...
şi hai să plângem amândoi pe margine de tăcere...
Joacă-te, vântule, cuminte cu mine...
şi poartă-mă peste lume...
în braţe care mă aşteaptă...
Joacăte, ploaie, cu franjurii rochiei mele...
şi deşiră-mă pe cărare...
Aşteptându-l...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, Doamne, m-ai făcut nesfârşită...
un izvor de culoare şi cântec sfânt

Însă doar lângă Tine, bucuria cântecului meu e desăvârşită
şi-atinge adâncurile vieţii..
Pâine şi vin peste lume fiind...

Tu-mi veghezi şi-mi porţi glasul în culori vii... scânteietoare...
până la marginile lumii...
Însă doar la poarta templului lui
odihna eu îmi găsesc
Acolo cântecul meu îşi găseşte alinare...

Tu îmi domoleşti freamătul arzător al inimii...
îngenunchindu-mi ţărâna
când se pierde şi se sfarmă
în vârtejul acestei imense transfigurări...

Eu n-am nicio putere să mă pot opri...
Însă Tu îmi potriveşti pasul cu ritmul acestei neobosite muzici

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu-mi colorezi aripa, te rog...
deşi e pătată de umbra răstignirii clipei de ieri...
zvâcneşte încă,
dar pregătită căderii de azi este,
şi pentru zborul de mâine şi pentru... povestea de mâine...
Voi păstra arsura şi lacrima durerii
ca pe-o picătură de rouă pe petala unei flori albe...
Iar zbaterea, ca pe-o sfântă bătaie de inimă pe altarul propriei înălţări...
Printre cuvinte albe... printre rugi şi ploi prea mult aşteptate...
printre gânduri curate sau întinate de frig, zbucium şi frică...
culeg poveşti şi poeme, din arsura şi frângeri... care îndeamnă la zbor...
la şi mai înalt zbor...
Pentru că din zbor se nasc destine sau frângeri..
lumini sau dureri....

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ea cantă,
cantă un ultim cântec, parca..
cald şi lin..
Care curge peste toate lacrimile lumii..
Şi ale tale..
De vrei, va înceta să. ti mai cânte..
Si. şi va topi glasul, intr. un suspin..
Îşi va întoarce cuminte privirea,
dacă asta îţi tulbură inima
zdruncinând. o in adâncuri..
Dacă paşii ei către tine te cutremura,
curgerea ei te va ocoli dureros.
Ea pictează,
picteaza cu macii sufletului ei
peste tine..
şi peste lume..
Dacă atingerea degetelor ei..
îţi desenează in inima, freamăt
atunci îşi va întinde mâinile doar către Cer..
intr. o ruga smerita..

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un ghem viu ca desprins din soare,
zvâcneşte în mine...
Cu noduri,
multe noduri de zbor şi de lacrimi...
De cuvânt şi de dor.
De păsări şi îngeri.
De flori şi lumină.

Deşiră-mă, lume,
şi gustă-mă!
Deşartă-mă, iubire...!
Altfel mi se încâlcesc cărările
Şi pierd Cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O mireasmă dulce mă înfăşoară, înfiorându-mă...
... o umbră vie...
Îmi miroase a cald, a soare... a lună şi stele...
Îmi eşti încâlcit prin suflet... în gânduri şi cuvânt..
şoaptele-ţi se leagănă pe piele şi-n sânge,
Te inspir, uitând să expir,
să-mi rămâi aş vrea...
bătăi de inimă, clopote de moarte şi suspine de dor răsucite în zâmbete îngheţate...
amestecate cu paşi care pleacă,
pleacă înainte să ajungă.
Şi-mi arde în lumina ochilor o urmă seacă a visului nevisat...
Da... mă arde năprasnic un vis pictat în noapte... dar risipit în zori.
M-am trezit mirosind a tine...
Pe urmele paşilor îmi cresc flori albe...
purtându-te.
Mi-s ochii de rouă, iar buzele-mi te rostesc...
răsuflu un abur spre o fereastră,
pe care cu degetul conturez chipul tău...
numele tău strig dureros...
sperând o clipă să te mai văd...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O turmă de vise paşte păşune pe Cer...
în toiul nopţii...
Caută stele să se-adape...
în izvoarele Lunii să-şi stingă dorul...
în focul şi în poezia luceafărului să-şi îngroape iubirea.
Privesc spre pământ, le e arşiţă...
şi iarba parcă stă să plouă...
poate-poate se va stârni o ploaie nebună de rouă...
Vântul l-aşteaptă să învie,
leagăn să le fie...
o frunza să le-adie lin
şi să le cânte despre oameni...
şi despre iubire...
Oameni şi vise, cântate în cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Deşi valiza cu vise mi s-a îngreunat... de micuţa tot adunând,
visul cu tine...
e ca un puf de păpădie, care mă poartă când paşii mi-s grei.
Visul cu tine
e steaua care-mi arată drumul...
care m-ajută să stăpânesc pasul următor.
Când rătăcesc mi-eşti lumină.
E frig, e tare friguţ...
însă c-un gând m-ascund în tine şi mi-e căldură
măcar o clipă...
Strâng în palme o iluzie,
... ştiu, strâng în palmă o fărâmă de umbră într-o noapte de vară,
înspăimântată de întuneric fiind...
Chiar de vă dispărea ca un miraj într-un deşert...
Acum e felul meu de a-mi rezerva o ultimă respiraţie vitală...
O firimitură de lumină...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!