Marin Sorescu

Ne cunoaştem

Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.

Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot glohul.

M-ai privit în ochi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
- Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine)
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scribul

Mă vizitează tot mai rar
Respiraţia -
Nu mai respir - deci nu mai scriu
Prin urmare nu mai trăiesc.

Şi acum întreb:
Porţia mea de aer - rămasă
(Că m-am dus înainte de vreme)
Foloseşte la ceva?
Măcar să se fi împărţit la săraci
(Dacă ar fi posibil)
Dar e o economie de neînţeles
A neantului -

Şi mai departe:
Ce mai aveam eu de scris
Cine va scrie? Că nici firele de nisip
Nu seamănă unul cu altul
Ce pană să se înnoade exact
La firul meu început?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul sacru

Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Şi dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă sunt
Păduri.

În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Şi tot ce era mai de preţ pe acolo
A fost făcut sul
În nişte nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Şi când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Ţâşnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulţim din răsputeri
Avuţia de nume proprii a lumii!
Şi dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porţile altor planete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microb frumos

Ai intrat in inspiratia mea de astazi
Ca un microb frumos,
Si sunt fericit
Fiindca imi place aerul tandru
Din jurul tau.
Acum imi vei circula nestingherita
In Univers,
Si in fiecare zi imi vei trimite cate o stare sufleteasca
In loc de scrisoare.
Cred ca uneori voi fi trist
Ca un elefant omorat de un fluture,
Si te-as da afara
Dar nu voi sti unde sa te gasesc:
Tu imi vei fi cand intr-o mana,
Cand intr-un ochi, ori pe frunte,
Cand intr-un gand.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptătorul pe două fronturi

Vine un copil şi-mi spune:
- Tăticule, a căzut Troia.
- Du-te şi spune-i mă-ti.
Se întoarce:
- Tăticule, a căzut Tyrul.
- Du-te şi spune-i mă-ti.
Puţin mai târziu:
- Tăticule, a căzut şi Ninive...
- Da?
- Da. Şi Ninive şi Susa şi Babilonul...
- Şi i-ai spus?
- Nu.
- Du-te şi spune-i mă-ti. Da' repede.
Se întoarce copilul cu o carte de istorie în mână
- Tăticule, s-a fundat Roma.
- Du-te şi, spune-i... Şi dacă tot faci drumul,
Spune-i că a căzut Cartagina...
Şi dacă tot faci drumul, spune-i că a căzut şi Bizanţul,
Se întoarce copilul speriat:
- Tăticule, a căzut mama!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

În ploaie, rezemat de un copac.
El are legătură cu pământul.
Şi simt sub coaja-i, palmă bătucită,
Cum freamătâ, cu ceru-n el, Cuvântul.

Din când în când trăzneşte mânios
Şi se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.

Cuprins de laşitate, fug pe câmp
Şi picurii mă-ndosie de mijloc.
El îşi asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-şi dea foc.

Singurătatea asta care fuge...
Singurătatea lui înfiptă-n lut...
Mă-ntorc plângând şi îl cuprind în braţe.
Furtuna grea ne ţine de urât.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!