Mark Strand

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul ghid pentru poezie

1
Dacă un om înţelege o poezie,
va avea necazuri.

2
Dacă un om trăieşte cu o poezie,
va muri singur.

3
Dacă un om trăieşte cu două poezii,
o va înşela pe una.

4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puţin.

5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puţin.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunşi aici

Am făcut ceea ce am dorit.
Am renunţat la vise în favoarea industriei grele
oferite de unul celuilalt – şi-am salutat durerea
şi-am numit ruină imposibilitatea de-a accepta despărţirea.

Şi-acum suntem aici.
Cina este gata şi noi nu putem mânca.
Carnea-i aşezată pe iezerul alb al farfuriei.
Vinul aşteaptă.

Ajunşi aici,
există recompense: nimic nu-i promis, nimic nu-i luat.
Nu avem inimă sau bunăvoinţă salvatoare,
nici loc unde să ne ducem, nici motiv să rămânem.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că tu spui

Totul e în mintea ta, spui tu, şi n-are
nimic de-a face cu fericirea. Venirea frigului,
venirea arşiţei, mintea are tot timpul din lume.

Mă iei de braţ şi spui că o să se întâmple ceva,
ceva neobişnuit pentru care noi suntem întotdeauna pregătiţi,
cum ar fi soarele care după o zi petrecută-n Asia revine,
cum ar fi luna care după ce-a stat cu noi o noapte ne părăseşte.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capătul drumului

Nu-i dat fiecărui om să ştie ce va cânta în ultimul lui ceas,
Privind cheiul pe care vapoarele-l părăsesc sau ce va simţi
Înconjurat de mugetul mării, ţeapăn, ajuns acolo, la capăt,
Sau ce va spera când îi va deveni clar că nu se va mai întoarce.

Când timpul pentru tăiat trandafirii sau mângâiat pisica va fi trecut,
Când apusul incendiind pajiştea şi luna îngheţând-o în argint
Nu vor mai apărea, nu-i este dat fiecăruia să ştie ce va descoperi.
Când greutatea trecutului se va sprijini pe nimic şi cerul

Devine-o lumină-n amintire, şi poveştile norilor cirus
Şi cumulus sunt încheiate, şi toate păsările-s suspendate-n zbor,
Nu fiecare om ştie ce-l aşteaptă sau ce va cânta
Când nava lui alunecă-n întuneric, acolo, la capătul drumului.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtând fata

Există o fată care-ţi place, aşa că-i spui
că ai scula mare, dar că n-ai nicio şansă
s-o utilizezi. Are pretenţii ridicole, explici tu,
apărându-te, dar acestea trebuie, cumva, onorate,
repede şi discret în întuneric.

Când ea îngrozită închide ochii,
îţi retragi cuvintele. Îi povesteşti că şi tu eşti aproape
tot un fel de fată şi poţi înţelege de ce-i speriată.
Când ea-i gata să te părăsească, îi mărturiseşti cinstit
că, de fapt, nu ai nicio sculă, că chiar nu ştii

ce te-a apucat. Cazi în genunchi.
Ea, deodată, se apleacă să te sărute pe umăr şi tu ştii
că eşti iarăşi pe drumul cel bun. Îi destăinui c-ai vrea
să ai copii şi de asta parcă eşti un pic confuz.
Ridici o sprânceană şi-ţi blestemi ziua-n care te-ai născut.

Ea încearcă să te liniştească, dar tu îţi pierzi controlul.
Îi atingi chiloţeii şi implori iertare în vreme ce faci asta.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Pereu Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina

Străluceşte-n grădină,
în frunzişul alb al castanului,
pe borul pălăriei tatălui meu
care calcă pe pietriş.

În grădina suspendată-n timp
mama stă pe un scaun din pin roşu;
lumina umple cerul,
pliurile rochiei,
tufişul de trandafiri de lângă ea.

Iar când tata se apleacă
să-i şoptească ceva la ureche,
când ei se ridică să plece
şi rândunelele săgetează,
şi luna şi stelele
cad pe gânduri, grădina străluceşte.

Chiar acum când tu te apleci pe acestă pagină,
singur în ora târzie, străluceşte: acum,

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărţi negre

Nu prezenţa pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să ştii
c-ai ajuns,

nu marea care sărbătoreşte
doar plecările,
nici munţii,
nici oraşele muribunde.

Nimeni şi nimic nu-ţi va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.

Tu poţi umbla
convins că împrăştii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea şti asta?

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrând lucrurile întregi

Pe un câmp
eu sunt absenţa
de pe acel câmp.
Asta se
întâmplă întotdeauna.
Oriunde mă aflu
eu sunt ceea ce lipseşte.

Când merg
despart aerul
şi întotdeauna
aerul revine
pentru a umple spaţiile
unde a fost trupul meu.

Toţi avem motive
pentru a ne mişca.
Mă mişc
pentru a păstra lucrurile întregi.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămăşiţe

Mă golesc de numele altora. Golesc tot din buzunare.
Golesc pantofii şi-i las la marginea drumului.
Noaptea dau limbile ceasului înapoi;
deschid albumul de familie şi mă văd copil.

La ce-mi foloseşte asta? Orele şi-au făcut deja treaba.
Îmi rostesc numele. Spun la revedere.
Cuvintele se urmează unul pe altul în bătaia vântului.
Îmi iubesc soţia, dar ea se îndepărtează.

Părinţii mei se ridică de pe tronurile lor
în încăperile lăptoase-ale norilor. Aş mai putea cânta?
Timpul îmi spune cine sunt. Mă transform şi sunt acelaşi.
Mă golesc de propria viaţă şi viaţa mea rămâne.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!