Michelangelo

* * *

Când un copac e smuls din rădăcină,
Desprins de sevele ce-l înalţă,
Ori se usucă, ori, în timp de vară,
S-aprinde când e arşiţă haină.

La fel şi biata-mi inimă străină,
Trăita-n plâns, hrănind-o jar şi pară,
Azi, când e din sălaşu-i scoasă afară,
Ce rău n-ar omorî-o fără vină?

poezie celebră de Michelangelo
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe-un om ferice ani in şir, îl poartă
de-o dată-n chinuri, ora sunătoare
sau, din lumini de neam si de onoare,
secunda-l trece printr-a beznei poartă.

Nu este lucru schimbător sub soare
ne-învins de moarte, nesupus de soartă.

poezie celebră de Michelangelo din Michelangelo - Poezii
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei
speranţa, nu în van fiind râvnirea,
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea,
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei,
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea,
când Tu ţii sufletul divin, ce firea
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură
necoborând cu trupul, schimbătorul,
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

247

Mi-e somnul preţios şi-mi pare bine
că piatră sunt şi-am simţuri adormite
cât timp în jur e crimă şi ruşine.
Nu mă trezi. Vorbeşte pe şoptite...

poezie celebră de Michelangelo din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din veci natura-nvaţă,
făcând copila şi femeia,
cum s-o desăvârşească pe aceea
ce-mi arde inima şi mi-o îngheaţă.
Deci, în dureri, o viaţă
nu m-a-ntrecut vreun om;
chin, spaimă, plâns molcom
prind, pe măsura cauzei, tărie.
La fel şi-n bucurie,
nu-i om si nu va fi asemeni mie.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieţii duh dispare
din piept spre mădulare:
un mişcător şi un prea dulce bine,
că sufletul se-abţine
în calea lui firească
şi de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-l locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
şi răul şi-ajutorul sau norocul:
când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!