Mihai Savin

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştirea

în schiţele neuitării
am reuşit reîntoarcerea spre mine
şi am dat peste un anunţ încovoiat pe un stâlp;
astăzi a murit un artist
lângă statui.
lumânări urcate pe vârfuri parcă prea devreme
urlând spre infinitul ascuns
în peruci de nori.
abateri de gânduri, abateri neîndulcite...
lacrimi adunate pe prispe în muchii
şi-n ocniţe.
clopotul în desfrâu,
tot îşi sună în mintea pustie
lehamitea de moarte.
veselia încă mai aşteaptă pe la uşi...
cade gândul în sine -
se năruie materia,
urgiile chemării au reînceput.

a murit un artist;

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

văd timpul cum se uită-n oglindă
după ce-şi pierde umbra
şi-şi desenează trupul în alb.
apoi, cum îşi duce degetul grăbit
pe itinerarul nimicului,
căutând un ireal şi o depărtare de tăcut.

cu expansiuni vizionare viaţă pândind
şi nimic nu-i în stare să înţeleagă,
cum se smulg finale gânduri
din memoria întoarsă din drum
numai de dragul să treacă
dincoace de uitarea horcăind.

fără un scop anume,
el mereu se azvârle înainte...
cu spaţii de singurătăţi la piept dorite
şi nicicând înapoi în sentinţa unui exerciţiu
de repetiţii.
mereu îşi prelucrează neliniştita uzură

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi

dă-te în îndărătul meu
în această beznă sălcie care desfrunzeşte
timpul de cuvintele ce le-ai folosit la iubit.
declină-mi sunete în lumina goală
hărţuită cu decorativele închipuiri.
pe urmă în grăbire vino-mi cu gestul umplut
de aroganţa arborilor visători
crescuţi în zigzag,
să putem rătăci un rotund de incredibil.

reinventează-mi pasărea
deţinătoarea frumosului talent
de-a străpunge alte spaţii
recunoscându-şi cântecele dual purtate la piept
şi răsadurile de menuet aduse de valul mării
ţărmului nebuneală în galbene frângeri.

totuşi, hai mai ţine-mă de mână
viaţa să ne-o vizionăm trecerii reclamă
prin iureşul dărâmăturilor sobre

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi iubesc

gânduri deraiate pe sub dungi de seară
tăceri agresate de crengi aproape de mine.
păsările mov din ochii tăi deja plecaseră
când păpădii îţi legănam încet să te aline.

bulgări de lumini azvârleam în emoţia ta
şi mă risipeam dezvelindu-mi spaţii sumare.
atingerea ţi-o aşteptam ce-n altă direcţie plutea
fără a şti gândurile-mi spălate în cafele amare.

dar mi-e teamă;lăuntricul mi-e sferă fără margini
şi nu ştiu unde amănuntul tău îl voi putea găsi,
ori dacă materiala ta fugă nu-mi va aduce păragini
din tangajele iubirilor trecute, gestului a părăsi.

de o vreme gândurile mi se sparg de ploaie
şi colţul oraşului e atât de trist şi răguşit
încât spre canale sentimentele curg zoaie
iar păsările de aripi s-au lepădat, le astupă voit.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie

pentru precisele plecări spre aspiraţii
trebuie să trec salonul
întâmpinând mirosuri de oglinzi,
în care mă azvârl din intimitate
până ce noile reglementări ale înţelesului
vin în cercuri de infinite zdravene şi folositoare.
trebuie să-mi acomodez degetele
cu mângâierea sferelor ce-şi cer
sublima rotaţie sub simţ.

să funcţionez ca o mişcare albastră
expirată-n frunza ce transcende ochiul
amuţit sub icoană.
montaje de şansă să port,
pentru suava îmblânzire
ale monstruoaselor candelabre
ce se trântesc ca niciodată
şi ca nicăieri în univers,
de tâmplele pereţilor în goană de alb.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.

abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

mă mişc prin intimidările suave ale odăii...
cotesc bibelouri neumblate
şi ultima absenţă.
cu degetele desproprietărite de vise
pipăi generos boii din tablou
cei învăţaţi să respire prin refuzul meu.

hemoragia tăcerii ofensată
gleznele scaunului inundă
pe care grămezi de cuvinte albe şi naive
pozând, stau la becul pleşuv.
uitarea-şi structurează spre nimic
liniştea dezmăţată şi încărunţită
dealtfel ca şi mine.

pe când,
sub axa pasului arde
o văpaie visând la un cer decojit de stele
şi la îngerii îmbuteliaţi
în lacrimile ultimului vals.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!