Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Mihu Dragomir

Poezii de Mihu Dragomir

Adolescență

Vânt, dumbrăvi, și optsprezece ani...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută...

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri șchioape și naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărți de poezii,
și în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară...

Dunărea-și plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
amețea, de-atâția nuferi, luna
și-nvățasem vorba: totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,

[...] Citește tot

poezie celebră de Mihu Dragomir din Războiul (1954)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 27 decembrie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Te-ai cuibărit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit și stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Și, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ți-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând strivește fulgerele-n cer.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 septembrie 2018.
Distribuie

Noaptea când...

Unde te ascunzi
de unde să te chem să-mi răspunzi
din oceane din viroage din stânci,
din tăcerile mele adânci,
de unde să-ți dau formă lumească,
te aștept cu ochii ruguri de iască,
câteodată la răspântia unei ore neclare
te-am bănuit ca o plantă umbritoare
dar când am întins mâna ai dispărut
în ce licoare stranie te-am băut,

de unde-ți știu cuvintele, răspunde,
de unde te știu, că nu te găsesc niciunde?

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O ceață

Dincolo de cuvinte – e o ceață
în care uneori mă cufund.
Acolo, doar cu mine mă-n frunt,
cu muntele meu ursuz, călător, de ceață.

Ca niște păsări pierdute în nori,
cuvintele zboară uneori departe de mine.
E o toamnă, atunci, câd soarele-i singur cu mine,
și aștept marii, negrii tăi nori.

Întinde doar mâna, și mă găsești.
Întinde doar mâna, fără cuvinte.
Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găsești.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi te strecori în vis

Mi te strecori în vis ca o șopârlă,
și te-ncălzești la soarele-mi ascuns.
Pe malul sângelui, ca lâng-o gârlă,
e-un lac ferit, de tine doar ajuns.

Acolo stai și lenevești pe versuri,
sau mi te zbengui, dornic de un joc.
Din marile și micile-universuri,
tu doar în mine ți-ai găsit un loc.

Cât te-am pândit, nici umbra nu-ți pot prinde.
Te-aud umblând prin gânduri, și îmi scapi.
Și curse-am obosit a-ți mai întinde,
tuneluri neștiute-n mine sapi.

Și când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă,
sobindu-mă în ochii ei rotunzi,
mi te strecori în vis ca o șopârlă,
și nu mă-ntrbi nimic, și nu-mi răspunzi.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știu

Știu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.

Eu, la braț numai cu mine,
caut mersu-ți mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.

Dezdoindu-și iarăși arcul
crengile bocesc în vânt.
Știu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.

Unde-i vara de-altădată?
Frig, și singur, și târziu...
Nu ești tu cea vinovată,
Parcul e de vină, știu...

poezie celebră de Mihu Dragomir din Versuri alese (1956)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecere în netimp

Tu vei vrea tot mai multe-mbrățișări
în seara aceea de mai. De departe
voi auzi tainicele chemări
ale iubirii ascunse în Moarte.

Transfigurați de iubire
vom fi una, cum din început,
și tu vei mângâia în neștire
mâna și obrazul meu de lut.

Logodirea va fi neștiută și clară,
asemeni unui strop de-argint în ape;
voi adormi cu primăveri sub pleoape,
și-n jur va fi eternă primăvară.

Tu vei rămâne gingaș-aprilină,
când Moartea mă va săruta încet,
și va să-ți fugă ultimul regret
pe coarda beethoveniană de violină,

[...] Citește tot

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, și-atât, trecând prin brazi și pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, și frica.

Și, ca-nainte de-a ne fi știut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer și-o noapte fiecare,
acum e bine – nopțile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici așteptarea n-o mai știm, nici frica.
Suntem și-n noi și între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La nordul iubirii

Iată mâinile: dogoresc
fruntea: cer vânăt de tunete
iată parcul: nimeni
iarba e umedă ca o inviație la nemurire
iată-mă: te astept
când vei veni?

când?

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte banală

Băusem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ți se pare posibil,
chiar și învierea din morți,
chiar și schimbarea amintirilor pălite.
În mine se deschideau și se-nchideau într-una porți,
scârțiind între renunțări și ispite.

Era ora când totul și se pare simplu și posibil,
când crezi că un singur cuvânt
spulberă toate argumentele și nehotărârile celorlalți,
și totul îți apare clar și categoric,
ca într-o operă desăvârșită de artă.

Ce operă de artă
poate fi mai desăvârșită decât dragostea?
Ce om n-a încercat să facă din ea opera vieții lui?

Am spus și eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simțit și eu pur, vorbind despre dragoste,

[...] Citește tot

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Mihu Dragomir, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!