Mioara Anastasiu

Piazza Grande

Sunt ştreanguri pentru fiece-ncercare,
Iubirile atârnă-n Piazza Grande,
Justificări ce duc la sufocare,
Săruturi mincinoase drept ofrande.

Acolo, toţi nebunii din cetate,
Ori toţi poeţii, căci nu-i poţi distinge,
Spun lucruri fără şir, necugetate,
Când miezul nopţii la desfrâu ‘i-mpinge.

În Piazza Grande totul e posibil,
Bune şi rele sunt amestecate,
Atât, că timpul e ireversibil
Şi amintirile- ne'nduplecate.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plătesc cu versul

Reversul medaliei mele e-un vers
Vestind cum curg sloiuri prin sângele meu,
În mijloc de iarnă, sub gerul pervers,
Se zbat gene ude ca într-un clişeu.

Tainul mi-l beau lângă foc, picotind,
Şi-n urmă simt gust de otravă-n pocal,
De-un timp crupierul m-a prins bâjbâind
Şi n-o să rateze un gest criminal.

Din cătină leacuri şi verde de grâu,
Când nu vor mai fi asuprite-n zăpezi
Şi nici de noroaie cuprinse-n desfrâu,
Colir pentru ochi o să picur, să vezi.

Prea multe dureri ne-au lăsat fără scut
Şi astăzi plătesc cu un vers compărut!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate vei înţelege cândva,
Că fructul pe care îl zdrobeşti sub călcâi
A fost cândva o floare,
Un mugur roşiatic, plăpând,
Tremurând sub ploaia primăvăratecă
A unui început de viaţă...

A fost o speranţă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vei vrea să vii...

Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt
Şi o să-ţi pară că e mult
Tot dorul adunat în tine.

Atunci să-mi spui ce se cuvine
Şi nu doar vorbe goale-n vânt,
Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt.

Visez la clipele sublime
Şi peste tot te port în gând,
Aştept o veste de la tine
Şi sper că va sosi curând.

Poate vei vrea să vii la mine...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de Cuvinte

Cât să fi trecut de când umblam desculţă
Pe malurile Acheronului?
Primăvara vieţii rămăsese în urmă
Cu tot cu Podul ei de Piatră sfărâmat...

Soarele dogorâtor al verii sorbise toată apa mărilor,
Iar pe nisip rămăseseră înscrisuri vagi
Şi trupurile moarte ale iluziilor
Care se avântaseră, cândva, în larg.

E toamnă, Mario! Ei şi?
Între ochii tăi şi ochii mei, Pod de Cuvinte
Refăcut cu migală, sărut cu sărut,
Până când această poezie, iată!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia poeziei

Am prins momentul şi-am fugit din mine,
Mi se urâse de atâta ploaie,
Ploua catastrofal numai cu rime,
Tuna, şi strofele veneau şuvoaie.

Am luat-o peste câmp. Cu nerăbdare
M-am îndreptat către copilărie,
Dar şi în clasele elementare,
Am dat tot peste tine, poezie!

Am vrut să fug în lume cu băiatul
Pe care l-am iubit întâia oară...
De cum a biruit în el bărbatul
Şi-am dat ultimul strigăt de fecioară,
În noaptea-aceea când ardea tot patul,
Şimţeam cum poezia mă-nfăşoară.

Şi-n nopţile de veghe, când copiii
Nu mă lăsau a pune geană-n geană,
Îmi aprindeai, precum fanaragiii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihopaţii

Voi credeţi că există încă îngeri
Cu aripi protectoare de telur,
Purtând cenuşă caldă de fecioare,
Către un dumnezeu fără cusur?

De-ar mai avea cenuşa aia gură,
Ce-ar întreba de-ar fi de întrebat?
"De ce eşti misogin, de ce becisnic,
Ai stat aici, în cer, şi te-ai holbat?

În preştiinţa ta misterioasă,
Fiind complice multor ucigaşi,
La judecata care se impune
Vei fi tu osândit de cei gingaşi."

Durerea omenească e o jertfă
Servind ca hrană unor psihopaţi,
Unii sunt pe pământ, altu-i în ceruri
Iar voi din ignoranţă-i achitaţi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicii

Copacii toamnei, lumânări de ceară,
Se sting sub ultimele mucării,
Când frigul îi apasă ca o gheară
Cu disperarea unei prădării.

Se prind de nori cu crengile golaşe
Însângerând tot cerul împrejur
În ţipăte de păsări pătimaşe
Cu aripi ireale de telur.

În ceara caldă, galbenă şi moale
Se-nfundă paşii noştri rătăciţi,
Suntem supuşi acestor protocoale
De-a fi ca şi copacii, pustniciţi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde-mi cu flori de glicină

Trimite cuvinte spre mine să vină,
Să-i sfâşie nopţii tăcerea,
Pe coame de dealuri, în cuib de jivină,
Să-şi piardă mâhnirea puterea.

Prea multe duminici se scurg prin rigole
Purtate de vânt şi de ploaie,
Întinde-ţi spre mine, din braţe, pergole,
Fereşte-mă tu de noroaie!

Răspunde-mi cu păsări şi flori de glicină,
Trimite solie o şoaptă,
Această iubire ca o sonatină
E doar pentru noi şi ne-aşteaptă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!