Poezii de Mioara Anastasiu, pagina 15
Singurătate
Singurătatea mea, o mână-ntinsă
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.
Singurătatea mea, o apă-adâncă
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...
Singurătatea mea, o noapte neagră
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?
Singurătate, tâmpla mea fierbinte
Să scriem toate-aducerile-aminte...
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.
Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...
Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?
Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solilocviul iubirii
Iubite, zăpada e doar un pretext,
Sunt alte mâhniri care stau între noi,
Zăvoare blocate, pe uși, în context,
Tristeți ca soldații ce vin în convoi...
Tu lasă-mi ca semn, undeva, un poem,
O stavilă-n fața acestui puhoi,
Îmi pare că-mi scriu propriul meu requiem,
Opun veșniciei o noapte și-atât,
A noastră, trăindu-ne taina-n tandem,
Noi știm că zăpezile nu sunt decât
Palavrele iernii, de-a ține pe loc
Speranțele; până acolo încât
Să-ți pară iubirea doar un soliloc.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet de toamnă
O să mă las înduplecată
De toamna care va veni,
Voi sta cu ușa descuiată,
Fiindcă nu știu în care zi...
Prin frunza putredă din mine
Vin iubiții să se plimbe,
Să facă dragoste, în fine
Să jure că n-o să se schimbe.
Eu port eșarfe colorate,
Urzeala anilor trecuți,
Sub pași, frunze-scrisori uitate,
De la amanți nepricepuți.
Să treacă vara anodină!
Eu numai toamna sunt deplină.
sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub ploi
Atâta ploaie, de parcă îți vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-și ține
De-atâta apă pietrele și lutul.
La fel, singurătatea mea inundă
Și cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.
Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viața mea pribeagă
Și toată firea toamnei e-n suspine.
Eu și pământul una ne vom face
Și vom trăi așa, sub ploi, în pace...
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâs trist
Mi-e interzis să te iubesc deplin,
Instanțe fără noimă ne condamnă,
Iar vara asta, ca într-un declin,
Răpusa dragoste-n răboj o-nseamnă.
Cuvintele se prăbușesc în noi
În golul despărțirii absolute,
Flori roșii, sângerii, de caprifoi,
Au rădăcinile din noi crescute.
Surâsul tău se-nclină la pământ,
Cu buzele sorbi lacrima sărată,
Tăcerile ne sunt coperământ
Peste îmbrățișarea încleștată.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina
Mi-e teamă de poemele din mine,
Să nu mă dea de gol, când le descoși,
Căci nu le poate dezbrăca oricine,
Deși privesc atâția ochi insidioși.
Ținuți în taina trupurilor noastre
Ies la iveală muguri curajoși,
Vene subțiri, cu irizări albastre,
Pulsând pe tâmpla ce apasă greu
Ca noaptea când se lasă peste astre,
Nu știe că vor străluci mereu!
poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina
Mi-e teamă de poemele din mine,
Să nu mă dea de gol, când le descoși,
Căci nu le poate dezbrăca oricine,
Deși privesc atâția ochi insidioși.
Ținuți în taina trupurilor noastre
Ies la iveală muguri curajoși,
Vene subțiri, cu irizări albastre,
Pulsând pe tâmpla ce apasă greu
Ca noaptea când se lasă peste astre,
Nu știe că vor straluci mereu.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Temeți-vă
O moarte din o mie de tăieturi
Este umblarea omului pe pământ.
Liberi suntem doar în pruncie,
Până când niște părinți ne învață
Cum este să iubești din frică:
"Temeți-vă de Dumnezeu și... dați-I slavă!"
Citiți și răscitiți cartea aceea neagră
Despre care spuneți că
Este bine s-o aibă oricine în casă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tremolo
O, cât de vrăjită-i pădurea
Și nici un copac de prisos,
Trosnesc crengi uscate pe jos,
Se sperie păsări aiurea.
Îmi arde obrazul privirea
Cu care mă învălui duios,
O, cât de frumoasă pădurea
Și nici un copac de prisos.
Un tremolo îmi e toată firea,
În vaierul scurt, voluptuos,
O simt a frunzelor lină plutirea
De verde intens, luminos,
O, cât de vrăjită-i pădurea.
rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Mioara Anastasiu, adresa este:
