Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Nicolae Dabija

Poezii de Nicolae Dabija

Coșmar

În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân' și vara viscolește –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaser㠖 săracii! – românește.

I-a adus colo tătuca Țarul
și le-a dat pământ, cât vezi în jur,
numai că nu-ntra în el brăzdarul –
cică e bocnă anul împrejur.

Și-au rămas: să crească urși în stână
și la sănii să înhame reni,
numai c-au uitat limba română,
dar în buletine-s "moldoveni".

M-au cinstit cu țuică din licheni,
m-au servit cu colțunași din pește,
și mi se jurau că-s moldoveni,
doar c㠖 nu pot să vorbească românește.

[...] Citește tot

poezie celebră de Nicolae Dabija (1988)
Adăugat de nicuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 18.99 lei.

Icoană

N-am să uit, pe-un șes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruță trasă de doi cai
și în ea - o femeie bătrână.

Carul scârțâia din osii, sfânt,
și-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce.
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruță plină de pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duși;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
și lumina prinsă în țăruși.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
și privea tot timpul înainte:
poate-și aducea strămoșii-acasă,
poate-și avea carul cu morminte?

[...] Citește tot

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și cărțile totuși...

Toate se trec sub bolți și pe lume:
stea ce se naște și codru bătrân,
oștire, și tron, și slavă, și nume....
Și totuși cărțile... Ele rămân.

Lângă casa mea pășteau niște miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoțite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-așez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n junețele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumusețea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

[...] Citește tot

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând.
dar tu iubește-mă așa cum sunt.
De-aș fi doar bun și blând, cum mă dorești,
ar fi ușor de tot să mă iubești.

Atuncea lumea toată, câtă e, m-ar adora -
și-ar mai avea oare același preț iubirea ta?

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Continuitate

Iată c-ai ajuns să râzi
cu gura mea, să te uiți cu ochii mei
la câte ți se întâmplă,
să măsori cu respirația mea
Universul,
să iubești cu cuvintele mele,
să mori cu moartea mea,
iubito.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Sărmane suflete naiv

Sărmane suflete naiv,
mereu ești trist fără motiv,
zburând, nemaiștiind că zbori,
murind, nemaiștiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiștiind că ești,
iubind c-atât de mult iubești.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum știu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dragoste însingurată

Iepure, de frica celor o mie de ogari,
care în sine însuși se ascunde.
O, tu, Mare Roșie cu ghețari.
Minut cu șaizeci și una de secunde.

Muzică tăcută. Tăcere sonoră.
Zeu ce nu crede nici dânsul in sine,
Viață care încape-ntr-o oră
Umbră din alte grădine.

Amintire dintr-o viață anterioară.
Sau - din una ce se amână.
Două ruguri cu-o singură para.
Două duminici într-o săptămână.

Ce dragoste stranie! Și ce dor enorm!
Numai cel singur le va cunoaște,
Parcă ea urmează acum a se naște,
când mie moartea-mi așterne să dorm.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi și sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

[...] Citește tot

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
și mă prefac c-o deschid
și privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranșee ce flori!

Soarele șade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
și aproape că sunt fericit
în fața peretelui meu.

... Desenez o fereastră-n zid, și
se cască-o spărtură: în ea
m-aș teme să cad de n-aș fi
legat ca un lanț de podea.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poezie cu înger

Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau – ca și cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector – precum cu reflecția lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealalt㠖 arcul.

Tânărul poet, atunci când se întreabă:

Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani

Să păstrăm din melodie, dragoste și poezie?,

sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste și frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".

El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăiește coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însuflețește pe acesta și-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana CiugureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Dabija, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook