Nicolae Dabija

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

În urmă – un drum. În faţă – o cărăruie.
Casa, ca şi inima ta, răvăşită.
Cuvintele – bătute-n cuie.
Tăcerea – răstignită.

Lucrurile aici te-au iubit.
Ultima dată acum, le mângâi.
Parcă cineva apropiat ţi-a murit.
Iar tu încă nu ştii.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta de trecere

Am, Doamne, treizeci şi trei de ani
şi-s numai bun de răstignit,
şi-s numai bun de pus pe crucea
poemului desăvârşit,

poemului care-ar putea
cu-o clipă iarna s-o amâne.
Sunt pedepsit azi pentru-o gafă
pe care o voi face-o mâine.

Revolta sângelui din mine
se domoleşte în părinţi.
Dar unde-i Iuda să mă vândă
pentru cei treizeci de arginţi?!

Se-ntinde-amurgul peste ziduri
precum un muşchi trandafiriu;
când moartea-mi face blând cu ochiul,
eu mai învăţ să fiu, să fiu...

poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Rugă de pasăre, sus peste ţară,
care se odihneşte numai când zboară.
Rugă de pasăre, care
numai cât cântă nu moare.

Rugă de iarbă abia răsărită:
cerul de peste ea să deie în floare.
Rugă de piatră -să fie zidită
în zid de templu, nu de-nchisoare.

Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem
(naivă, credulă, nebună)
de aed care speră cu un poem
c-ar putea face lumea mai bună.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Zugravul anonim (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă devreme

Lumina zilei către apus
ca o frunză tremură-n vânt.
Am prea multe de spus
şi – nici un cuvânt.

poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica din Căuşeni

Schitu-ntre vii si morţi -
stă ca un legământ:
Pe jumătate-n cer.
Pe jumătate-n pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

În urmă – un drum. În faţă – o cărăruie.
Casa, ca şi inima ta, răvăşită.
Cuvintele – bătute-n cuie.
Tăcerea – răstignită.

poezie de Nicolae Dabija
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclava

Când i-am strivit, pe cu tot cu tron,
pe regii-zei din Babilon -
toţi s-au întors cu-averi, cu slavă,
eu n-am venit decât cu-o sclavă.

Era frumoasă când zâmbea
pomii-nfloreau dupa perdea
şi iedere urcau pe ziduri-
privirea ei îmi lăsa riduri.

Eu îi eram stăpân şi domn:
mă mângâia tăcut, prin somn,
din vis, când îi ceream hangerul-
cu pleata-i şi ştergea mânerul...

Îi sărutam glezna cerească.
şi-i porunceam să mă iubească
mai mult decât pe Dumnezeu,
căci " Eu ÎŢI SUNT STĂPÂNUL TĂU"

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Dabija din Cercul lăuntric (15 iulie 1998)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!