Poezii de Petrarca, pagina 2
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Și ies, la ceasul nopții, din cuibul lor, târziu.
Și sunt și fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipește, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!
Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu știu
Prin colțuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.
De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi și umezi, la Ea să mă tot uit,
Deși c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Îndrăgostiții pașnici și fără pasiune
Îndragostiții pașnici și fără pasiune
Urăsc lumina zilei și seara o doresc;
Eu totuși simt că seara durerile îmi cresc,
Când dimineața este în ochii-mi o minune!
Căci ziua, în aceeași clipită, cresc înalt,
Cresc două răsărituri: un soare și-un alt soare
Cu frumuseți și raze la fel de izbitoare,
Că pân' și cel din ceruri iubește pe cellalt.
Și razele de soare de cum țâșniră vii,
S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă.
De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aș fi.
Și-astfel, e-o luptă-n mine și-s împărțit în două:
Căci liniștea ce ziua mi-o dă, mereu o chem,
Pe când de chinul nopții, ferindu-mă, mă tem.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea și destinul și mintea mea-mpreună
Iubirea și destinul și mintea mea-mpreună
- Scârbită de ce vede, întoarsă spre trecut -
Mă copleșesc atâta, că ciudă port nebună
Acelui ce se află pe cellalt țărm trecut.
Iubirea mă ucide; destinul nu m-ajută,
Și-i mintea de mânie și plâns descumpănită.
Astfel trăind, ea duce mereu o luptă mută,
Durerii fără seamăn de-a pururea robită.
Nu sper să mai se-ntoarcă frumoșii ani nicicând,
Ci și mai rele zile în zile viitoare.
Iar drumul vieții mele-i trecut de jumătate.
Nădejdea mea, vai, nu e ca adamantul tare;
Se sfarmă ca o sticlă din mâna mea căzând.
Și frânte-n mijloc, iată, mi-s gândurile mele.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat
Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Și sper, și ard, și-s gheață, și mă cuprinde frica,
Și-n ceruri zbor și-n țărnă zac pururi nemișcat;
La piept strâng lumea-ntreagă și n-am la piept nimica.
M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă dorește, nici chinul nu mi-l ia.
N-am ochi și văd, și, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă și-ajutoare cer;
Și mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.
Îmi place că mă doare și vesel sunt plângând;
De viață și de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viața-ntreagă!
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1
Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflați suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,
Și-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranțe vane și dureri deșarte
Nu-mi dați iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!
Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă și ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...
Trecuta rătăcire-i azi rușine,
Păreri de rău și conștiință clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.
sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu și în Renaștere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3
În plină zi sta soarele să piară
De mila Creatorului zidirii,
Când m-au străpuns săgețile privirii
Și ochii voștri, Doamnă, mă legară.
Nu socoteam cu mintea-mi temerară
Să ocolesc năprasnele iubirii:
Plecai viteaz și-n zbuciumarea firii
Află-nceput durerea mea amară...
Găsi Amor un om lipsit de pază.
Și-n ochi spre inimă deschisă cale
Jghiab cristalin al lacrimii curate,
N-a fost o cinste-atunci să mă prăvale,
Iar vouă, cu un scut ce scânteiază,
Săgeata nici măcar să v-o arate...
sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu și în Renaștere, vol. I (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6
De câte ori foșnesc sub bolți rotunde
copacii verzi și păsări plâng și-adie
un dulce vânt sau murmură din unde
malu-nflorit pe care zac și-a scrie
încerc când amintirile mă-mbie,
îmi văd iubita ce-n pământ se-ascunde
și glasul i-l aud, căci încă vie
suspinelor de-a-pururi îmi răspunde.
"De ce te zbuciumi și-ți grăbești anume
sfârșitul (îmi șoptește cu blândețe)?
De ce verși fluvii de durere, spune?
Să nu mă plângi; eternă tinerețe
trăiesc murind și ochii stinși pe lume
sorb fără saț lumini și frumusețe."
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 7
De câte ori mă-ndrept spre voi, umbrare,
fugind de alții și când pot, de mine,
stropind cu lacrimi ierburi moi și floare
și sfâșiind văzduhul cu suspine!
De câte ori străbat cu-nfrigurare
păduri adânci sub bolți de-ntunecime
și gândurile mi te cată-amare,
și chem cu deznădejde către tine!
În mintea mea răsari, și ca prin ceață
zeiță mi te văd, minunăție,
din val ieșind pe maluri de verdeață
ori nimfă-n crâng ori întrupare vie
și-atunci, iubito, îți citesc pe față
că-mi dărui mila nesfârșită mie.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8
Suspinul pur ce-n boare se răsfiră
când îmi ascult iubita ce cărare
spre cer și-a făurit și totuși pare
că simte, că trăiește, că respiră
dac-aș putea să-l fac să-mi cânte-n liră,
ce doruri aș trezi! Cu-atâta-ardoare
mă caută și tremură-n vâltoare
să nu mă pierd. Ea calea mi-o inspiră
și drumul drept mă-nvață; când se-ngână
cuvântul ei cu ruga dulce, pură
și mila ce strecoară-n glas mă frânge,
pe vrerea ei mă-nchin, căci de pe gură
dulceață-i sorb și duioșii ce până
și pietrele ar ști să facă-a plânge.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit ales, ce-n jalea lumeștei noastre văi...
Spirit ales, ce-n jalea lumeștei noastre văi,
Dirigui trupul care adăpostește-acum
Un ne-nfricat, eroic și prea-nțelept senior;
Ajuns să porți tu schiptrul onoarei sclipitor
Cu care-ndrumi azi Roma și rătăciții săi,
Și iar o-ntorni spre slava străvechiului ei drum -
Ție-ți vorbesc, căci nu văd într-altă parte-o rază
De-acinstei și virtuții, pierite-n lumea toată,
Nici aflu om ce face rău și se rușinează...
Ce-anume-așteaptă nu știu, nici ce cu sârg dorește
Italia, ce parcă durerea nu-și simțește,
Ea, trândavă, bătrână și înceată.
Dormi-va-n veci? și nimeni nu-și simțește,
Ah, mi-ș înfige mâna în chica ei, s-o doară!
sonet de Petrarca din Sonete, Către Cola di Rienzo (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Petrarca, adresa este:
