Serghei Essenin

Ne ducem toţi

Ne ducem toţi câte puţin, mereu,
Către un liman de tihnă şi-mpăcare,
Poate curând va trebui şi eu
Bulendrele să-mi string pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!
Şi tu, pământ! şi voi, câmpii ca marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiţi în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Şi pe pământul trist sunt fericit
C-am respirat şi c-am trăit de toate.

[...] Citeşte tot

poezie de Serghei Essenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!