Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Tudor Arghezi

Poezii de Tudor Arghezi, pagina 11

Mărăcine

Te-ai chinuit atîta, mărăcine,
Să scoți o floare și din tine.
Te-am așteptat un an, doi ani, cinci ani...
Și te-am ferit de sapă și cazma
Întru-nflorirea ta.
Toți oamenii spuneau: -Să-l dăm afară-.
Și-am lăsat vară după vară,
M-ai răsplătit de lunga așteptare,
Dîndu-mi cea mai frumoasă floare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălarie
Și cămașă stacojie.
Avea fuste și manta,
Tăiate din catifea
Și pieptar cu solzi de tiplă,
Căptușit c-un fel de sticlă.
Domnișoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii,
Să te-ntreb pe dumneata,
Cum veniși în iarba mea?
Și de unde, domnișoară
De cristal și scorțișoară?
După pana ce te-a scris,
Vii și tu din somn și vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo tocmai sus.
Unde sînt într-adevar
Pensule de-a fir-a-par
Și zugravii de o șchioapă,

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incertitudini

Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neștire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb și tremurând.

Scama tristețelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aș cânta: nu cânt și sunt
Parc-aș fi și nu mai sunt.

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrăbiile mamii

Plouă pe voi, în arbori adunate...
V-aș apăra și nu știu cum se poate.
Strigați cu toate către cer să stea
Că nu puteți zbura,
Și vă e frig și foame,
Căci în april nu sunt țânțari, nici poame.
Unde-aș găsi, vai mie, vai de ele,
O mie de mantale de-o palma și umbrele?
Când le-a făcut cin' le-a făcut
S-a dovedit croitor nepriceput.
Uituc de timpuri, fără de-ndoială,
Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală.

poezie celebră de Tudor Arghezi (10 mai 1967)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omule

O lăcomie crâncenă, nebună.
Adună, omule, adună,
Căznește, fură, surpă și omoară.
Îți trebuie putere și comoară.
Îți trebuie palate și veșminte
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge.
Storci aur și se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Și-n beciul tău zidit îngheață
Neprihanita oamenilor viață,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maiul roz

Chitara vag trăsare în zarea de azur,
Ning pe lac
Raze lungi
Blonde dungi...
Pitpălac.
Zdrang- zdrang... o sărutare ș-al frunzelor murmur,
Trestii tac
Și spre mal
Nici un val...
Pitpălac.
Chitara însă sună:
Planc - plinc - plunc - planc - plunc – plac...
Pitpălac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e sete

Tânjesc pe-ndelete.
Mi-e foame, mi-e sete,
Dar n-aș putea, poate să-i spui
Orișicui
Ce hrană
Mă poate nutri și ce mână.
Am pâine, merinde și vin,
Pătulul mi-e plin.
Am poame-n livadă
Lăsate să cadă
Din pomi, din belșug,
Cirezile mug
De ugerii grei:
Mulgi câte ciubere și donițe vrei.
Nici vechea prisacă
Nu-mi este săracă.
Și am în cămară
Și miere amară.
Pe lângă bucate,
Mi-e silă de toate.

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Porunca

Prin Rai copiii au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orișicine,
Jucându-se cu gâzele și iezii
Care săreau pe mugurii livezii

Nici: "Culcă-te devreme!" Nici "Te
Scoală!"
Nu era cine ține socoteală
Că întârzii, Adame, de la școală,
Că lecția s-o spui fără greșeală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat
Și te găsește prânzul tot în pat.

Nimic, nici tați, nici mame, nici dădace,
Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată
Care să sâcâie băiatul și pe fată.
Totul era de glumă și de joacă
Și așteptai doar pomii să se coacă.

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Horă de băieți

Într-o țară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba,
Li-ba, la-ba.
Țara unde-i bun tutunul
Avea proști unul și unul.
Bi-bo, bo-bi,
Ri-bo, ro-bi.
Cine-oleacă-avea de cap
Și-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu,
Bu-hu, hu-hu.
Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha,
Ba-ha, i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un carâmb și-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec mut

La patul vecinului meu
A venit az-noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu îngeri și sfinți,
Erau așa de fierbinți,
Că se făcuse în spital
Cald ca subt un șal.

Ei au cântat din buciume și strune,
Câte o rugăciune,
Și au binecuvântat
Lângă doftori și lângă pat.

Doi îngeri au adus o carte
Cu copcile sparte,
Doi o icoană,
Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii-n stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe călcâie
Cu fum de smirnă și tămâie.

[...] Citește tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 24 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Tudor Arghezi, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Tudor Arghezi

Ion N. Theodorescu
Tudor Arghezi
poet, prozator, dramaturg și publicist român, membru al Academiei Române

Evenimente biografice

Fani pe Facebook