Tudor Arghezi

S-astept?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm (Ruga mea e fără cuvinte...)

Ruga mea e fără cuvinte,
Şi cântul, Doamne, îmi e fără glas.
Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte.
Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas.

Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Şi te scrutez prin albul tău veşmânt
Pentru ca mintea mea să poată să-nţeleagă
Nengenunchiata firii pe pământ.

Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe
Şi zilnic se-ntregeşte cu metal.
Sufletul meu, deschis ca şapte cupe,
Aşteaptă o ivire din cristal,
Pe un ştergar cu brâie de lumină.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngânare

Ziua-nfloreste-albastra, în noaptea din fereastră.
Zabranicul perdelei tresare-ncet şi rece
Şi, fragedă, lumina în sânul nopţii trece.
Întregul cer se-aseaza la geamuri ca o glastră.

Mai treaz în cuibul lumii cu stelele-am durat
Şi-am privegheat cu ele până-n apusul lor.
Mă simt mai tânăr parcă şi parcă mai curat,
Că timpul curge-n jgheabul veciei mai sonor.

Când mi-a murit nădejdea şi când a înviat?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea veche

Crucea veche de la drum
Este cum s-a pomenit,
Cu Hristos cel răstignit,
Zugrăvit cu terci de fum.

Turmele şi carele,
Vremea, vîntul trec şi pier,
Ea stă singură la cer,
Ca Acela Carele...

Lemnul i se tot dăvingă,
Zugrăveala se mănîncă,
Trupul se cunoaşte încă,
Povîrnit pe mîna stîngă.

Toamna, grija nu ştiu cui
Mai bătea cîte un cui,
Şi c-un deget sau cu două
Da cu albăstreală nouă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de când încerci, mereu,
Condeiul, gândurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut,
De pagina curată şi de rândul,
Şi de cuvântul de la început.
Te sperie şi litera şi gândul.

Foile tale scrise, de hârtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele smulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvânt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mâna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pân' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dumneata?

Şi Dumneata, a cărui gură pute,
Ce fel de viermi şi ce fel de ciuperci
Hrăneşti în vorbele stătute,
Cu ce mă îndulceşti şi mă încerci?

Pe când te bucuri şi mă lauzi, frate,
Mă uit în sufletul tău, biet,
Bolnav în bubele umflate
De un puroi ce coace - afund şi-ncet.

Privirea, grea de-o veghe-nveninată,
Mocneşte vânătă, ca nişte zer.
Nu ştiu ce zări ţi-o turbură vreodată
Şi-o luminează strâmb ce soi de cer.

În bunătatea ta, spoită ca de Paşte,
M-am poticnit de-o piatră de la fund.
Şi am călcat pe maţe vii de broaşte,
Care alunecă pitite şi se-ascund.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

-"Grădina se chemase Paradis şi Rai.
Acolo totdeauna-i mai, -
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală, -
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.

Un râu de miere şi un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată toamna...

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!