Poezii de Valeria Mahok, pagina 31
Retragerea...
O umbră de tăcere gura îmi încleştează,
Şi-un vis premonitor mă îndeamnă să aleg...
Să nu rămân în cercuri deloc primitoare,
Căci semenii din ele totu-mi vor refuza în timp,
Eu pentru cei aleşi nu însemn nimic.
N-am vrut să deranjez pe nimeni,
Cu scrisul meu copilăresc, naiv,
Doar stelele gândurilor mele să le expun voit şi gratuit
Şi să înot printre adevărate stele literare
Să le culeg lumina pozitivă, cu care să mă încarc la infinit.
Dar parese că şi aici domină concurenţa,
Uneori bolnavă de succes, aşa ca peste tot defapt
Şi spun că e un lucru minunat,
Când lucrurile au un echilibru, o limită anume:
Să nu-ţi clădeşti succese pe-a altora morminte,
Fiindcă nu e corect, nu e curat...
Departe nimeni nu ajunge,
Decât unde ne e sortit cu adevărat.
O umbră de tăcere şi lumină
Vreau să las în urma mea cuminte şi retrasă
[...] Citeşte tot
poezie de Valeria Mahok (19 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...
Pe pervazul de la geam ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se ritmat cu clipe de neuitat,
Care mult timp ne-au curtat.
Duetul iubirii noastre amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum, după ce s-au deşirat,
În ritmuri de neuitat.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei
Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.
Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.
poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuza
Cât vom fi de siluete,
Iubăreţe sau cochete,
Şi mari pe un piedestal,
Toate avem decepţi-n viaţă,
Ca şi cele mai grăsuţe
Fără de eforturi mari,
Căci bărbaţii, copii lacomi...
Sunt sugari neînţărcaţi,
La mai mult de două ţâţe,
Scuza, vânători ereditari.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă eşti natură
Sfântă eşti natură, în cartea vieţii mele,
Ca o icoană veche, ca luna între stele.
Ca doina, cusută pe ia ţărănească,
Ca dragostea sfinţită, în casa părintească.
Ca bucuria vieţii, în suflet omenesc,
Ca razele de soare, pe trupul pământesc.
Ca ploaia cea măruntă, ce cade peste toate,
Ca holdele bogate şi coapte peste noapte.
Ca armonia vieţii pe strune de vioară.
Ca valsul primăverii, pe coarde de chitară.
Ca dansul feciorelnic, între ferestre mute,
Ca gândul înţelept, cu fapte mult mai multe.
Ca părul cel mângâie cu dragoste zefirul,
Ca tinereţea, în sân cu trandafirul.
Ca hărnicia zilei, de toate aducătoare,
Ca înserarea nopţii, ce îmbie la visare.
Ca gerul iernii, ce râde pe ţurţurii de gheaţă,
Ca soarele zâmbind, în prag de dimineaţă.
Ca sfânta rugă în pragul adormirii,
Ca o recunoştinţă, pe marea mulţumirii.
[...] Citeşte tot
poezie de Valeria Mahok (24 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat, bine intenţionat...
Fetelor,
Nu vă mai gonflaţi,
Cu machiajul nu exageraţi,
Căci sănătatea rău vă mutilaţi
Şi nu sunteţi iubite pentru ce eraţi...
Când falsitatea voi o promovaţi.
poezie de Valeria Mahok (8 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...
În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
[...] Citeşte tot
poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stresul Iernii
Zâna iarnă e stresată,
Nu mai vine ca o dată,
Veselă şi cumpătată,
De zăpadă încărcată,
Se lasă mult aşteptată
De copiii ce-o adoră
Şi să vină o imploră.
Şi Moş Crăciun e supărat,
De când vine pe uscat,
Fiindcă este învăţat
Să vină cu săniuţă,
Nu cu cai şi cu căruţă,
Când este prea încărcat
Cu cadouri pentru brad.
Zâna iarnă tulburată,
Ori lasă zăpada toată,
Ori, o amână pe-altă dată
Şi aşa cum am mai spus,
Zâna iarnă e stresată
Fiindcă-i foarte poluată,
[...] Citeşte tot
poezie de Valeria Mahok (16 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapa cerului iernatic
Sub pleoapa cerului iernatic,
,, Crai Nou" trece singuratic
Vrăjind totul prin ferestre,
Căutând vise maiestre.
Stele mândre în jurul lui
Umplu câmpul cerului,
Întrecându-se în sclipiri,
Ca zăpada în străluciri,
Când soarele se răsfaţă
Ca–n roua de dimineaţă,
Unde doina şi cu dorul,
Fericesc veşnic izvorul,
Potolind setea cea grea,
Iubirea şi dragostea,
Care-mi hrănesc inima,
Înflorind în calea mea
Şi ziua, dar şi noaptea,
Şi iarna, dar şi vara,
Cu,, Crai Nou" sub pleoapa grea.
poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc cu vrere, răutate dospită...
Te ocolesc cu vrere,
Răutate dospită în pântecele lumii moderne,
Ce sufletul multora şi pe al meu ades ai umilit,
N-ai înţeles la timp, ce frumos se poate trăi în lume,
N-ai înţeles, că singură te spânzuri în hamacul prostiei,
Că singură sufletul ţi-ai vândut şi l-ai rănit.
Nu poţi învinge sămânţa iubirii divine,
Aşa cum nu poţi schimba nicio lege a firii omeneşti,
Dar voinţa ta poate înfrâna plăcerile tale ieftin râvnite,
Care nu duc niciunde la bine,
Şi lăcomia-ţi mare nu va mai fi pe viitor
Acea groaznică groapă cu lei.
Privesc cu duioşie, cum îţi chinui timpul mereu,
Orbecăind printre deşeurile caracterelor umane,
Când vei slăbi hăţurile desfrânărilor stupide şi goale?
Nu vezi cum în lianele vieţii te împleticeşti
Şi-n hăul confuziilor înotând te adânceşti?
[...] Citeşte tot
poezie de Valeria Mahok (27 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştii o altă poezie, o poţi adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Valeria Mahok, adresa este:
