Vasile Ionac

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

Confecţionând din nimicuri nimică,
mai am timp să privesc cerul.
dincolo de dealuri se lărgesc hotarele...
aproape, în linişte murmură râul
în vreme ce marea spumegă undeva,
neauzită de mine,
despre soarta vapoarelor.

graba poartă fuste lungi, pantaloni închişi,
gulere înalte şi vorbeşte răspicat,
răspunzând concret
chiar şi la întrebările nepuse.

femeile îşi deschid culorile
lăsând la vedere locul de unde sânii
încep să plângă atât de frumos
a bucurie a veşnicie şi a dragoste.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsul

Purtai cu sfială rochia subţire prin iarnă
ca să-i dai şi frigului un pic de mândrie
că există,
coteai odată cu drumul
deşi eu te aşteptam
în linie dreaptă,
avea vârsta ta de atunci
iar eu şi acuma o mai caut
dar nu găsesc decât amintiri.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incipienţă

Sub salcia încă neînfrunzită
stau fără a căuta umbră.
este atât de primăvară,
încât pe fundul râului
se aud peştii strănutând.

dintr-o cioară cârâie un plop,
dintr-o vrabie un cireş visează muguri,
într-o opincă se zbate un trecut,
într-un strigăt locuieşte un surd,
în culori domneşte cenuşiul.

şi enumerarea poate continua,
dar vine femeia şi mă ia,
amintindu-mi că ea, şi numai ea,
nu m-a izgonit din rai
ca să-mi fie bine pe pământ.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativizare

Majestuoasă viaţa senatorilor romani!
după ce au deviat nişte merite şi pupat slugarnic
paftaua unui împărat,
au obţinut soldaţi plătiţi să le întemeieze,
dar mai ales să le păzească averile.

mai aveau o mulţime de sclavi
care le clădeau şi să le ornau palate,
cohorte de sclave să-i satisfacă până la ghiftuire
şi o singură nevastă
bună să-i otrăvească,
dacă nu apărea un alt împărat
ce călărea un cal
care vroia să ajungă senator.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!