Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Vasile Militaru

Poezii de Vasile Militaru

Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moș bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moșul n-aștepta nimica
Și numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un cățeluș sau un pisoi,
Că vreau s-aud și eu cum suflă
O altă viață lângă noi."

Așa ofta săraca babă,
Dar moșul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân și prea calic."

[...] Citește tot

poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ne cheamă pădurea

Veniți, ai codrilor prieteni,
Veniți la ei, cu suflet viu,
Veniți cât brazii mai au cetini,
Veniți cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viață
Și-n ea strămoșii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreață,
În care cântă Dumnezeu!

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Rugăciune către Maica Domnului

Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte pașii pe cărarea milei,
La-nceputul nopții, la-nceputul zilei!...

Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul viețuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viață nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!...

Frânt de umilințe, cu adânci suspine,
Sufletul la Tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!

poezie de Vasile Militaru (2009)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anul nou

Din cireșul veșniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Și-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Și cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcați al vostru suflet

[...] Citește tot

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haina de nuntă

De Mântuitor grăită, pilda nunții din Scriptură,
Străbătând a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură...
Mai întâii ai Lui apostoli, apoi mii și mii de clerici
Au rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,
Au cântat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
Tânăr și bătrân în viață, bun și răul, mic și mare,
Aurul înțelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,
Grăind pilda cu Împăratul care și-a nuntit feciorul.
Mii și iarăși mii de oameni, viețuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu înțelesurile-i multe;
Însă oamenii-ascultând-o, au făcut ce fac într-una,
Primind razele de soare, razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa, - fie mări, fie izvoare,
Sau mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta: fie apă, fie soare, fie lună,
Fie floare miresmată, - toate vor ceva să spună...
Dar, câți oameni, privind Cerul cel cu soare, lună, stele,
Și pământul cu-ale sale, înțeleg ce le spun ele?...

Căci și-acestea spun o pildă cu-înțeles adânc, de taină,

[...] Citește tot

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Vasile Militaru, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Vasile Militaru

Pseudonim: Radu Barda

poet și scriitor român naționalist, fost deținut politic sub regimul comunist din România

Fani pe Facebook