Vasile Petre Fati

Soarele e sus

Nu mai vreau să apună niciodată soarele
Şi dacă mama mea moare nu mai vreau să apună niciodată.
Ăla de sus, soarele, plin de microbi.
Să stea naibii cu mine la masă, ca doi bărbaţi,
Eu sunt locatarul care a muncit pentru soarele ăsta,
I-am dat din banii mei de buzunar
Ca să răsară.
Aşa că la Paris soarele e al meu,
Fac ce vreau cu soarele ăsta bun la toate,
Dorm pe el, mă culc pe el, mă scol
Şi-i spun să plece acasă,
Eu nu mai pot.

poezie de Vasile Petre Fati din Copilul tuns zero (1992)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!