Victoria Pepa

O minte simpla

ascult cum mieii plang,
si nu le inteleg suspinul,
vad oamenii razand,
si le simt durerea.

totul se intampla
intr-un cerc vicios
al emotiilor spontane

cerul este visiniu,
marea este rosie,
nimeni nu mai simte si
nimeni nu mai intelge
nimic in jurul lui

mintile au devenit atat de simple,
incat nu mai stiu
sa reactioneze la nou.

pentru ei

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultarea nepasarii si a linistii

ascult linistea sufletului meu,
ascult bataile vantului ce se plimba nepasator prin camere,
ascult pasii grei de pe hol,
ce lovesc podeaua veche

ascult rugamintile oamenilor pierduti
ascult intunericul cum isi cauta lumina,
ascult vocile de departe,
ascult durerile ce ma apasa si
ma omoara incetul cu incetul,
ascult sunetul lacrimilor
ce se preling nepasatoare pe obraz

ascult tot si nu mai sunt in stare sa vad sau sa simt ceva,
ascult ultima rugaminte de dor...

acum nu mai ascult nimic,
urechile mi-au surzit, sunt inerte la orice zgomot produs.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă fără ochi

simt nisipul,
iti aud gandurile,
soaptele ma bucura,
al tau trup sufera

simt adierea zorilor,
iti aud linistea,
ne adancim in intuneric,
vorbesti prin mine

chipul tau e sarat,
presupuni ca plangi
inima mea bate
si nu vrea a se opri

cunosc toate faptele,
pe banca,
porumbeii se aduna
aripile lor ar trebui
sa fie albe ca neaua

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipa

lumina imi capteaza atentia,
ochii vad doar stralucirea apei,
buzele simt doar lacrima ta sarata.

o cale grea,
din care nu ma mai intorc,
o fapta rea, ce ma face vinovata.

atatea trairi,
atatea simturi,
toate pierdute intr-un timp
prea scurt -
si totusi atat de lung.

ma gasesc in fata
copacilor impunatori
langa floarea violet

ma uit in spatele meu
pentru ultima oara,

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea, scaparea ta

Îmi vad ochii si plang
imi vad buzele si rad
imi va trupul si tremur
e mort de mult,
infectat cu ura.

iti vad ochii si cred,
iti vad buzele si simt,
iti vad trupul si tremur
e viu de acum,
si plin de caldura.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi

visele mi le-au aruncat
în adâncul pământului,
de acolo izvorăşte
lumina cerului...

seva copacilor
se prelinge pe trupul
tău firav,
e lacrima mea,
de altfel mult mai
dulce-amăruie ca niciodată...

copacii îţi cântă balade,
îţi cântă dezamăgirea de ieri,
când inima mi s-a oprit,
când nimic nu mai era la fel...

acum stai şi asculţi,
prăbuşirea frunzelor,
din copacul vieţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

emotiile

vremurile bune apun,
taina noastra incearca sa se ascunda
in cele mai dornice patimi
speranta paraseste lumina ochiilor,
facandu-i sa isi piarda stralucirea
focul ii arde pe cei mai buni dintre noi,
desfranarea gandurilor ucide mintile cele mai stralucite,
bataile inimii se inmultesc,
iar vorbele devin mai reci,
atingerile mai dure
si zambetele mai rare.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hm..

mereu imi spui ca...
iar apoi realizezi ca...
intr-un final ajungi la concluzia ca...
... pana sa intelegi de ce...

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperiu pe inima mea

plini de dor, inrositi,
sunt ai mei ochi
secata de rusine,
indurerata de despartire,
fata mea te uraste.

fara priviri in oglinda,
dezamagirea imi inchide sufletul
usa e inchisa
nu te mai astept acasa
nu te mai astept la noi

nu mai exista noi

ai ucis inocenta
ti-ai ridicat nenorocitul
de imperiu pe inima mea
mi-ai furat tot
toate cu un scop si pentru un ideal

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc sa fiu mai bun

Patru sobolani se plimba pe mine,
facandu-ma sa imi rog moartea

afara e doar luna care râde
cu nerusinare de suferinta altora.

pe banca din spatele bisericii,
stau patru orfani ce plang dupa mama,
care a plecat sa isi cumpere tigari.

omul de la 4 trage dintr-un chistoc,
si ajunge 3 trepte mai jos,
alcoolul ii alearga prin vene.

alerg si eu,
incerc sa ma ascund,
am ajuns sa plang...

patru oameni se miră
că incerc sa fiu mai bun.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!