Poezii de Violeta Pasat
Colaje
Salcâmul mireasă,
mireasa salcâm-
palizi pelerini venind din câmpie
cu zăpezi ofilite peste umeri.
Le aud vorbele foșnind
cu mirare, metalic.
Ar iubi o femeie, cu crengile lor
îmbrățișând-o, sărutând-o.
Dinspre punțile zorilor
se-aud
solzii nopții pocnind strident.
Nu te ascunde, curând
salcâmul te va urma
cu rămurișul metafizic.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
De primăvară
Înebunitor e verdele pomilor
primăvara...
Cărări irizate
deschid inimii
ochiuri de cer, de lumină.
Văzduhul sângelui
naște decor fantomatic.
Osia cerului
se-ntoarce scânteietoare,
picioarele noastre
măsoară timpul.
Rai înflorit, albă-mpăcare,
zeii au coborât pe pământ.
Priviți, pădurea vine-nspre noi
cu trup și aură de virgină.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dantela bizară
N-am să-ți spun despre destrămarea
ce mă cuprinde după zile de dor.
Cărare în derivă, ceas umilit fără preț.
Înfrigurată am să-ți arăt, de departe
hoțul de aripi,
ochiul ce n-a plâns
nici măcar bucurându-se
în oglinzile roz ale răsăritului.
Să nu fii iubitor de paradă
când fulgerul lovește
inima înflorită a pomilor.
Vorbele ce mi le dărui
le-adun într-o dantelă bizară
peste pragul cu lună.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ție
Vin azi spre tine
și nu știi
câte ferestre s-au deschis
adânc, în mine...
Cât freamăt dulce și ce înfloriri,
când sufletul prea plin
în sintonia albă
peste noi cuvântă.
Iubite,
care soare și ce cântec
ne încălzește
când ceasul, în blândă răsucire
a prins rădăcini în perete?
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Mereu rămâne în suflet ceva nespus
plâns doar în elegiile toamnei
cu genunchii pe lespezi
înfiorând arcul voltaic al zbateri.
Târziu caut în luciul oglinzii,
o blândă împăcare.
Cărarea spre ascunzișul conviețuirii
se disproporționează neînchipuit.
Ades, în mine îmbulzindu-mă
laolaltă cu tot vaietul simțurilor
te-am strigat de la capătul lumii
asurzitor, năucind înserarea.
Iscoade amăgitoare,
pitite-n resemnare,
tăcerile-mi vorbesc mereu în dodii.
Azi, rătăcesc în lumină
amintiri somnambule
[...] Citește tot
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipă liliachie
După ploaie, coboram treptele în fugă
alungând din priviri disperarea.
Împrejur, risipa liliachie
promitea-ndelung
fructul dorit al anotimpului
ce călătorea sus de tot, rotunjind-se.
Zadarnic ne urmau profeții temători.
Cu hohot peste folia nopții
ne întreceam, pășind anevoios
prin iarba crescută de-aiurea
lângă coapsa fântânii
și-așteptam să ni se arunce peste trup
monezile arămii pentru plată.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stare
Îngenuncheată-n oglinzile toamnei
m-adaug cu trup de lumină
clipei ce-mparte peste prag mirarea.
Fructe sticloase se rostogolesc
peste pervazul aducerii aminte.
Mai mult ca oricând
astăzi mi-e dor de liniștea
uitată-n cadrane
și-n migdala ochilor tăi
ce-o desenam cu grabă
peste ferestrele înzăpezite.
În ritm neștiut, alunec
spre inima timpului
ca pe-o spirală de melc
căutând obsedant linia dreaptă
a începutului.
[...] Citește tot
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
Cu surâsul tău
ai putea ferici această clipă
acum, când privindu-mă-n oglindă
mă simt ca-n fața
plutonului de execuție.
În toate-i un gol translucid
precum uneori memoria.
Nu mă privi ca și cum ai ști
în noi naivitatea hrănește pe furiș
intrusul ce deseori mai caută
ieșirea din timp.
Aș vrea pe umerii cerului
să m-așez
în veșmânt răbdător
și obosiți nervi să nu se mai arate.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
În strâmtoarea lacrimei
Văd mereu o pasăre zburându-mi
de pe un umăr pe celălalt
în aceeași răsucire
ades căutându-mă.
Se înserează și-n mine e disperarea recrutului
scriind acasă că totul e bine.
Într-o poziție incomodă
stau la pândă să-i ghicesc
elanul pentru noul zbor.
Făcându-și penajul, ea saltă acolo
pe unul din umeri,
în strâmtoarea lacrimei
crezându-se navetistul somnambul
între bucurie și durere.
poezie de Violeta Pasat din volumul ,,Pasărea confident" ed. ORION - București (2004)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mările hazardului
Las cerul să curgă-n clepsidre
laolaltă cu dorul acesta ce mă subție.
Mi-e trupul când soare, când nor,
lângă buzele ce-au învățat să iubească.
Timpul fraged se-nalță-n ferestră, încântător e veșmântul râvnit.
Doamne, trezește în noi ora înaltă
a sângelui dăruit Poeziei...
Sub orizonturi de bronz,
suntem albaștrii delfini
țipând în mările hazardului
și-n sita spartă a uitării.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Violeta Pasat, adresa este: